Corpul de control al Premierului a sesizat Parchetul „in rem” privind accesul la RENV, după verificările efectuate la Ministerul Sănătății

Publicat: 09 04. 2021, 12:22
Foto: gov.ro

Corpul de control al Prim-ministrului a transmis Ministerului Public o sesizare penală „in rem”, ca urmare a verificărilor preliminare efectuate la Ministerul Sănătății și la celelalte instituții din subordinea sau coordonarea Guvernului care au atribuții legale în privința gestionării platformei naționale privind vaccinarea – Registrul Electronic Național de Vaccinări (RENV), a anunțat Executivul de la Palatul Victoria, printr-un comunicat de presă.

Premierul trimisese Corpul de control la Ministerul Sănătății, după ce instituția a publicat datele privind situația vaccinărilor în România pe platforma data.gov.ro. Datele au fost publicate de Ștefan Voinea, consilier onorific al lui Vlad Voiculescu, de pe o adresă IP alocată unui data center din Germania. Ministrul Vlad Voiculescu recunoștea că i-a dat voie consilierului său să acceseze datele, ba chiar susținea că aceasta era „una dintre atribuțiile sale atât timp cât a fost consilier personal și consilier onorific”.

„Evident că i-am dat voie, evident că asta a fost una dintre atribuțiile sale atât timp cât a fost consilier personal și consilier onorific, evident că de asta se ocupa. Avea dreptul legal să acceseze datele și oricine, de altfel, ar trebui să poată să acceseze date. Nu vorbim despre date secrete. Cred că lucrul acesta ar trebui să fie foarte clar. Nu sunt date secrete, nu sunt date clasificate și regimul datelor clasificate, al informațiilor clasificate, este cât se poate de clar”, spunea ministrul Sănătății, la jumătatea lunii martie.

Parchetul, sesizat „in rem” privind accesul la RENV, de Corpul de control al Premierului, după verificările efectuate la Ministerul Sănătății

Conform comunicatului, în urma verificărilor realizate de echipa de control, până în prezent au fost identificate următoarele aspecte:

  • Accesul în Registrul Electronic Național de Vaccinări (RENV) – modulul de vaccinare se face prin username și parolă, atribuite fiecărei categorii de utilizatori: vaccinatori (centre de vaccinare), Direcții de Sănătate Publică, utilizator Serviciul de Telecomunicații Speciale, utilizator Ministerul Sănătății (MS), utilizator Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), utilizator Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), categorie generală Populație, singura condiție de acces fiind utilizarea unui IP (internet protocol) din România.
  • În urma solicitărilor repetate ale reprezentanților Ministerului Sănătății, la data de 20.01.2020 INSP a acordat accesul Ministerului Sănătății la RENV pentru o interfață separată, care conține doar date numerice, utilizând contul: monitorizare_minister.
  • Ministerul Sănătății a nominalizat patru reprezentanți care au avut acces la datele din RENV, utilizând contul „monitorizare_minister” fără a exista un act administrativ de delegare/încredințare a unor atribuții, de stabilire a responsabilităților și a limitelor de competență sau care să stipuleze perioada de la care au acces la platformă.
  • La data de 07.03.2021, într-un interval de aproximativ 30 de minute, au existat 181 de încercări nereușite de acces la platforma RENV utilizând contul „monitorizare_minister” (alocat MS) de pe un IP găzduit pe un server din afara granițelor României (server privat din Germania).
  • Regimul juridic insuficient definit și reglementat al consilierului onorific poate crea un mecanism de eludare a regimului incompatibilităților și al conflictului de interese prevăzut de Legea nr. 161/2003 , deoarece, prin încredințarea unor atribuții specifice unui funcționar public (în sensul larg al noțiunii), respectiv accesul la date sau informații din cadrul unei/unor instituții publice, consilierului onorific nu îi sunt stabilite și responsabilități în domeniul incompatibilităților și al conflictului de interese.