CORONAVIRUS | PSD va vota prelungirea stării de urgență

CORONAVIRUS | PSD va vota prelungirea stării de urgență
Foto: Facebook/Marcel Ciolacu

PSD a decis, miercuri, în ședința Comitetului Executiv Național, să voteze, joi, prelungirea stării de urgență pe teritoriul României cu încă 30 de zile, conform decretului semnat de președintele Klaus Iohannis, în contextul crizei provocate de noul coronavirus.

„Am înţeles că în acest moment Guvernul nu doreşte să testeze masiv populaţia ca să putem discuta apoi despre o repornire a economiei şi despre ridicarea treptată a interdicţiilor, dar nu putem nici să ne jucăm cu sănătatea şi siguranţa oamenilor, aşa cum o face ministrul Vela prin deciziile sale. (…) De aceea, am decis astăzi că vom vota prelungirea stării de urgenţă, dar şi că determinăm, în acelaşi timp, Guvernul să acţioneze, să facă ceva concret pentru oameni”, a declarat președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, la finalul ședinței CEx.

Comisiile juridice reunite ale Senatului și Camerei Deputaților au aprobat decretul prezidențial privind prelungirea stării de urgență. Parlamentarii vor da un vot, joi, asupra deciziei șefului statului, în cadrul unei ședințe online.

Potrivit deciziei luate, miercuri, de aleșii juriști, în perioada stării de urgență, la fiecare șapte zile sau de câte ori este necesar, Guvernul trebuie să prezinte Legislativului un raport referitor la măsurile adoptate.

Pro România și ALDE nu vor vota prelungirea stării de urgență

Președintele Pro România, Victor Ponta, a declarat marți, într-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii ”Dosar de politician”, că parlamentarii din fomațiunea pe care o conduce nu vor vota pentru prelungirea stării de urgență.

Nici aleșii de la ALDE nu susțin această măsură. Călin Popescu Tăriceanu, preșdintele formațiunii, a declarat recent că o eventuală prelungire a stării de urgență ”deschide drumul abuzurilor”.

„Nu vreau să votez prelungirea stării de urgenţă pentru că văd că la adăpostul ei creşte lipsa de transparenţă şi deschide practic drum liber abuzurilor. Nu vreau să votez starea de urgenţă pentru că o parte importantă din ţară nu e afectată de coronavirus şi nu înţeleg de ce trebuie să penalizăm şi regiunile care nu sunt afectate de coronavirus, la fel cum sunt şi celelalte”, a declarat Tăriceanu, potrivitDigi 24.

Pe de altă parte, senatoarea PNL Alina Gorghiu a declarat recent, în cadrul emisiunii ”Dosar de politician”, că niciun parlamentar nu poate fi ”atât de iresponsabil” încât să nu voteze prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, de vreme ce în țara noastră vârful pandemiei nu a fost încă atins.

”Eu cred că nimeni, în Parlamentul României, indiferent de partidul politic, în zilele acestea nu poate fi atât de iresponsabil încât să de joace de-a eu nu votez prelungirea stării de urgență pentru că am niște condiții de pus Guvernului României. Este absolut necesară prelungirea stării de urgență pentru că, așa cum spun specialiștii din domeniul sănătății, este absolut evident că perioada de maximă răspândire a bolii nu a fost atinsă. (…) Toți specialiștii au spus că în perioada Paștelui și imediat după va fi vârful acestei pandemii”, a declarat Alina Gorghiu.

Starea de urgență, prelungită cu 30 de zile

Președintele Klaus Iohannis a semnat, marți, decretul privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României. Șeful statului a subliniat că pericolul reprezentat de noul coronavirus nu a trecut, iar o relaxare a restricțiilor mai devreme decât este cazul ar putea duce la o explozie a numărului cazurilor de infecție și a deceselor.

Situația îmbolnăvirilor cu COVID-19 în România

Grupul de Comunicare Strategică a transmis, miercuri, că în România au fost confirmate 7.216 cazuri de contaminare cu noul coronavirus. Bilanțul deceselor a ajuns la 362.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)
21:43 - Nicușor Dan îi îndeamnă pe bucureșteni să voteze și la referendum: “De trei ori DA!”/ „Ca primar, o să insist să avem niște standarde de cost, astfel încât lucrurile să fie cât mai echilibrate între sectoare” (VIDEO)
21:33 - Drama românilor din Valencia, la o lună după ce furtuna a distrus tot. „Nu mă gândeam că în Spania nu primeşti ajutor imediat”
21:09 - Drulă: Noi am vrea o alianță de dreapta dacă Bolojan preia PNL, cum spune toată lumea pe la colțuri / Programul PNL nu are nimic liberal, numai din astea ca la Ceaușescu / Nu cred ce spune Ciolacu, cred că el vrea toată puterea (VIDEO)
20:56 - Nicolae Ciucă: “Doar PNL poate sparge blatul toxic dintre PSD și AUR în turul I. Vă dau o veste, PSD va pierde încă o dată alegerile prezidențiale” / “Acest obiectiv a ajuns să fie obsesiv pentru ei” (VIDEO)
20:52 - Ciolacu: Am ajuns la Budapesta, unde vineri are loc o întâlnire decisivă pentru aderarea deplină a României la Schengen. Demersul nu e al vreunui partid anume, ci este al României