Bucureștenii care au nevoie de test COVID-19 pentru a merge în destinații de vacanță, precum Grecia, vor beneficia de testare gratuită, anunță Primăria Capitalei. Edilul Gabriela Firea a explicat că testele vor fi de tip antigen, făcute cu aparate Real Time (RT)-PCR din 12 clinici private și de stat cu care Primăria are parteneriate.
Anunțul a fost făcut duminică seară, 12 iulie, de primarul general al Capitalei, Gabriela Firea laDigi24. Edilul precizează că doritorii se pot înscrie pentru efectuarea unui astfel de test începând de joi, 16 iulie, pe adresa de e-mail ce urmează să fie făcută publică de Primăria București.
“Avem în derulare un program de testare a bucureștenilor asimptomatici din mai multe categorii, la care adăugăm și categoria turism. Până acum am testat bucureșteni care lucrează în domenii care presupun întâlnirea cu multe persoane cu risc de contaminare: sportivii, jurnaliștii, farmaciștii, angajații de la terase, acestea fiind adăugate celor esențiale pe care le-am testat încă de la începutul pandemiei, anume medicii, asistenții, asietenții sociale, serviciile de utilitate publică”, a menționat Gabriela Firea.
Primarul general spune că a realizat de urgență un proiect de hotărâre pentru ședința de Consiliu General care are loc miercuri, în care a introdus testarea pentru bucureștenii care doresc să meargă în destinații de vacanță, precum Grecia sau Asutria, unde autoritățile locale cer preventarea unui test negativ de Covid-19 înainte de a intra în țară.
“Vorbim de testele COVID solicitate în străinătate, înGrecia, acele teste tip antigen, care arată dacă persoana respectivă este la momentul de față contaminată cu virusul Sars-CoV-2.
Testele se realizează prin exudat nazal. Obțin rezultatul în aparatele RT-PCRpe care le avem la dispoziție. Avem parteneriate cu 12 clinici de stat și private din București”, a punctat Firea.
Astfel, persoanele doresc să plece în vacanță în străinătate și au nevoie de test Covid-19, primăria Capitalei le pune la dispoziție 12 clinici de stat și private pentru a realiza testul gratuit.
“Persoanele care se vor înscrie începând de joi la adresa de e-mail pe care o vom face publică și sunate cât de curând posibil de colegii de la Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale (ASSMB)”, a menționat edilul.
Banii pentru aceste testări vor proveni din bugetul Primăriei Capitalei.
Cu privire la o posibilă presiune suplimentară pusă pe cadrele medicale, Gabriela Firea a menționat că nu se va întâmpla acest lucru, menționând că inclusiv la Primărie sunt disponibile 5 aparate RT-PCR. De asemenea, a precizat că nu este vorba despre o testare Covid-19 ca cea organizată pe Arena Națională.
“Nu vorbim de testarea de tip anticorpi, cea care s-a organizat la Arena Națională și a fost blocată deMinisterul Sănătății. Am testat doctorii, asistenții din spitale, asistenții sociali, angajații din serviciile publice. Îi testăm din martie de două ori pe lună. Dacă efortului nostru s-ar adăuga și efortul Ministerului Sănătății, cu siguranță bucureștenii și românii vor fi mult mai mulțumiți”, a mai spus primarul Capitalei.