CORONAVIRUS. Ministrul Economiei, Virgil Popescu: ‘Preţul măştilor medicale pentru populaţie va fi undeva la 2 lei, fără TVA’

CORONAVIRUS. Ministrul Economiei, Virgil Popescu: 'Preţul măştilor medicale pentru populaţie va fi undeva la 2 lei, fără TVA'
Foto: facebook.com/VirgilDPopescu

Purtarea măștii chirurgicale devine obligatorie din data de 15 mai în spațiile publice închise și în mijloacele de transport în comun. În acest context, premierul Ludovic Orban a cerut, joi, ca oferta să fie la nivelul cererii de pe piață, pentru a nu interveni specula. La rândul său, ministrul Economiei, Virgil Popescu, a precizat că România va produce minim un milion de măşti medicale.

„Știu că v-ați preocupat de la început de chestiunea dezvoltării capacităților de producție în România și vă cer să utilizați la maxim această capacitate. Liniile de producție să fie funcționale, să găsim toate formele de sprijin pentru producători, să aibă materialul și capitalul de lucru pentru a produce la capacitate maximă”, i-a spus premierul Orban ministrului Popescu, la începutul ședinței de guvern e joi.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Preţul măştilor medicale pentru populaţie va fi de aproximativ la 2 lei, fără TVA

Amintim că anterior, ministrul Popescu a spus că prețul măștilor chirurgicale va ajunge la populaţie la aproximativ 2 lei, fără TVA. Acesta a mai spus că cele un milion de măști chirurgicale vor fi produse zilnic de două companii românești.

”Din ce am vorbit cu cei doi producători, preţul este în jur de 2 lei. Probabil că 2 lei, fără TVA, va fi şi un preţ către populaţie”, a spus Popescu, la Digi 24.

Orban a anunțat că se gândește la plafonarea prețurilor măștilor chirurgicale

Prim-ministrul a mai spus, într-o intervenție anterioră, joi dimineață, că se gândește la plafonarea prețului măștilor chirurgicale, pentru a se evita specula.

În acest context, ministrul Economiei, Virgil Popescu, a menţionat că nu crede că va fi nevoie de o plafonare a preţului măştilor, întrucât, la ora ora actuală, există stocuri suficiente atât din ţară, cât şi din străinătate.

”Cred că s-a ajuns, în momentul de faţă – şi cu producţia internă, şi cu importurile, şi faptul că există stocuri suficiente în ţară – la un preţ cât de cât corect al acestor măşti”, a spus Popescu.

Prioritatea numărul 1 a ministerului Economiei este un echipament care produce şi materialul filtrant

„Prioritatea numărul 1 este ca până la sfârşitul lunii mai – începutul lunii iunie, să putem avea instalată în România, la companie, un echipament care produce şi materialul filtrant, în aşa fel încât să avem integrată toată ţesătura necesară producerii acestor măşti”, a mai spus Popescu.

După 15 mai, toată lumea va fi obligată să poarte măști de protecție în spațiile publice închise și în mijloacele de transport în comun

Amintim că președintele Klaus Iohannis a anunțat, miercuri, primele măsuri de relaxare a restricțiilor care vor intra în vigoare după data de 15 mai.

Șeful statului a precizat că de la mijlocul lunii viitoare românii nu vor mai fi obligați să semneze declarația pe propria răspundere atunci când ies din casă. În schimb, toate persoanele vor fiobligate să poarte măști chirurgicaleîn spațiile publice și în mijloacele de transport în comun.

Ludovic Orban cere monitorizarea achizițiilor făcute de spitale

Prim-ministrul Ludovic Orban a mai anunțat, la debutul ședinței de guvern de joi, că Ministerul Sănătății ar trebui să verifice și achizițiile de materiale sanitare făcute de spitalele din țară. Nu de alta, dar nu ar fi normal ca stocurile de materiale de calitate, achiziționate prin sistem centralizat, să zacă neatinse, iar unitățile spitalicești să cumpere echipamente de la „firme de casă”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`