CORONAVIRUS | Klaus Iohannis, la reuniunea membrilor Consiliului European: Recunoaşterea reciprocă a testelor ar facilita libera circulație în Uniunea Europeană

CORONAVIRUS | Klaus Iohannis, la reuniunea membrilor Consiliului European: Recunoaşterea reciprocă a testelor ar facilita libera circulație în Uniunea Europeană
Foto: presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis a subliniat, joi, în cadrul reuniunii membrilor Consiliului European, că recunoașterea reciprocă a testelor pentru infecția cu coronavirus, între statele membre, ar fi o soluție pentru facilitarea liberei circulații în interiorul blocului comunitar. Potrivit unui comunicat de presă transmis de Administrația Prezidențială, la întrevederea care s-a desfășurat în format de videoconferință, șeful statului a mai atras atenția asupra faptului că, în perspectiva apariției unui vaccin anti-coronavirus, este important să fie luate măsurile necesare pentru a se evita apariția unor probleme în ceea ce privește aprovizionarea cu consumabile medicale.

Klaus Iohannis, despre gestionarea pandemiei COVID-19: Întărirea coordonării statelor membre UE este prioritară. Recunoașterea reciprocă a testelor, o soluție

Așadar, în intervenția sa, Klaus Iohannis a pus accent pe nevoie de întărire a coordonării între statele membre UE în contextul pandemiei de coronavirus care evoluează într-un ritm îngrijorător pe teritoriul Europei.

”În ceea ce privește testarea, Președintele României a menționat faptul că este importantă asigurarea schimbului regulat de informații și de bune practici privind strategiile și abordările de testare. Cu privire la recunoașterea reciprocă a testelor, Președintele Klaus Iohannis a subliniat că acest demers ar facilita libera circulație în Uniune. Totodată, Președintele României a arătat că există încă probleme specifice, care trebuie soluționate pentru a facilita o abordare comună, cum ar fi corelarea testelor rapide cu cele RT-PCR, convenirea unui set de criterii și condiții comune pentru a se asigura un mecanism eficient”, se arată în comunicatul citat.

Iohannis s-a pronunțat pentru o campanie de comunicare eficientă la nivelul UE pentru a evidenția beneficiile vaccinării

În timpul discuțiilor despre gestionarea pandemiei COVID-19, liderii europeni au abordat și subiectul vaccinării, context în care, Klaus Iohannis a salutat demersurile făcute de Comisia Europeană în privința negocierilor cu companiile farmaceutice care lucrează la dezvoltarea de vaccinuri anti-coronavirus.

”Președintele României a menționat că, la nivel național, strategia de vaccinare anti- COVID-19 este în curs de finalizare și, în acest sens, au fost luate în considerare orientările relevante ale Uniunii Europene și ale Organizației Mondiale a Sănătății. Președintele Klaus Iohannis a arătat că desfășurarea unei asemenea campanii de vaccinare pe scară largă, într-o perioadă de timp scurtă, implică o cantitate foarte mare de consumabile medicale. În consecință, Președintele României a atras atenția că trebuie luate toate măsurile necesare pentru a evita orice deficiență care ar putea apărea în lanțurile de aprovizionare”, a mai transmis Administrația Prezidențială.

Totodată, șeful statului a subliniat importanța unei comunicări publice ”adecvate” cu privire la vaccinarea anti-coronavirus. În acest sens, Iohannis s-a pronunțat pentru ”o campanie de comunicare eficientă la nivelul Uniunii, pentru a evidenția beneficiile vaccinării”.

Medicul Valeriu Gheorghiță, desemnat să coordoneze campania de vaccinare anti-COVID-19 în România

În România, campania națională de vaccinare anti-COVID-19 va fi coordonată de Valeriu Gheorghiță, medic primar infecționist la Spitalul Militar Central “Dr Carol Davila” din București. Prezent miercuri seară la ședința de Guvern, Gheorghiță a anunțat că strategia privind campania de vaccinare anti-coronavirus va fi prezentată la începutul săptămânii viitoare.

Totodată, medicul a atras atenția asupra faptului că vaccinarea este „cea mai eficientă şi mai scurtă” cale prin care viața oamenilor poate reveni la normalitate.

”În ceea ce priveşte infecţia cu SARS-CoV-2, boala COVID-19, trebuie să înţelegem cu toţii că avem, până la urmă, o veste extraordinară, aceea a perspectivei unui vaccin în perioada imediat următoare, motiv pentru care avem o rază de speranţă, avem un motiv de care să ne legăm şi un orizont de aşteptare şi cred cu toată tăria că este cea mai eficientă şi mai scurtă cale prin care noi putem, cu toţii, să revenim la normalitate, aşa cum o ştiam anterior”, a declarat, joi, Valeriu Gheorghiță.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:58 - Cât de sigur este să mergem cu „ocazia”? Titi Aur oferă sfaturi celor care au acest obicei: „Nu te urca în mașina cuiva pe care nu îl cunoști, este periculos”
23:53 - Un tânăr din Botoșani a fost reținut, după ce a produs un accident rutier. Ce au descoperit polițiștii ajunși la fața locului
23:48 - Funeriu: Candidez la prezidențiale pentru că m-am săturat să aud numai idei periferice / E nevoie de predictibilitate / Partidele acum sunt sisteme defecte, o ditamai coaliție ne pune pe masă moaștele sfântului USL (VIDEO)
23:35 - Un pilot ucrainean de F-16 a stabilit un nou record. Despre ce este vorba
23:30 - Donald Trump amenință Hamas dacă nu eliberează ostaticii deținuți: „Iadul se va dezlănţui în Orientul Mijlociu”
23:08 - Zeci de oameni blocați de trei zile într-un pub din Marea Britanie. Nu pot pleca din cauza zăpezii
23:02 - Poliţişti din întreaga ţară anunță proteste de avertisment din cauza Ordonanței „trenuleț”: „Opriți bătaia de joc la adresa siguranței naționale!”
22:57 - Sebastian Dobrincu în centrul unui scandal din mediul online. Cum a răspuns iubita sa celor care îl acuză
22:44 - Temperaturile ridicate au dus la apariția primilor ghiocei, iar pomii fructiferi au deja muguri mari. Producțiile sunt în pericol
22:21 - Nicușor Dan: Șansele ca PNL și UDMR să sprijine candidatura mea sunt mici / L-aș pune premier pe Ilie Bolojan dacă aș avea garanția că strânge o majoritate parlamentară