CORONAVIRUS | Ecaterina Andronescu (PSD), despre închiderea școlilor: Este prea târziu să așteptăm până la vacanța de Paște (VIDEO)

Publicat: 09 03. 2020, 12:32
Foto: gov.ro

Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educației și membru al Comisiei de Învățământ din Senat, a declarat, luni, pentru B1 TV că „este prea târziu” să se aștepte până la vacanța de Paște o decizie cu privire la suspendarea cursurilor în România, din cauza coronavirusului.

Andronescu a mai făcut precizări și cu privire și la suspiciunile din Parlament de infectare cu Covid-19, după ce o angajată a OSIM a fost depistată pozitiv, iar aceastaeste colegă cu un bărbat al cărei soții este angajată a Comsiei de Învățământ. (Detalii AICI)

“Este vorba despre o angajată din staff-ul tehnic al Comisiei de Învățământ. Soțul acestei doamne este coleg cu o doamnă care a fost în Italia și care este declarată pozitivă. Pentru orice eventualitate, conduicerea Senatului a luat această decizie, pentru a proteja și ceilalți membrii ai Comsiei, dar și pe cei care vin în Senat la muncă.

Membrii staff-ului tehnic au fost trimiși acasă, adică cei care asigură documentele necesare desfășurării ședințelor de comisie.

Se așteaptă testarea acestei doamne. După rezultat se vor testa și alte persoane.

Din discuțiile cu specialiștii, înțeleg că, elevii chiar dacă nu sunt neapărat în pericol, sunt vectori de transmitere pentru acest virus. Din acest punct de vedere, fără îndoială ar fi de preferat să nu diseminăm mai mult decât este cazul prin intermediul școlilor. Eu cred că dacă într-o școală apre un caz, trebuie suspendate cursurile în acea școală. Să iei decizia aceasta la nivel național, cum au luat-o italienii, cam târziu pentru ei, nu este exagerat.”, a spus, pentru B1 TV, fostul ministru al Educației, Ecaterina Andronescu.

Întreabtă dacă ar fi bine să se aștepte o decizie în privința suspendării cursurilor până la vacanța de Paște, Andronescu a precizat că “este prea târziu”.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.