Corneliu Vadim Tudor nu recunoaște noua conducere PRM, după ce a fost suspendat de la șefia partidului

Corneliu Vadim Tudor nu recunoaște noua conducere PRM, după ce a fost suspendat de la șefia partidului

Corneliu Vadim Tudor nu recunoaşte noua conducere a partidului, după ce a fost suspendat din funcţia de preşedinte al PRM.

Mai mult, liderul anunţă că săptămâna viitoare îi va acţiona în judecată pe toţi cei care au participat la şedinţa de la mijlocul lunii trecute deoarece aceştia nu au respectat statutul partidului şi s-au folosit de falsuri pentru a-l îndepărta de la conducere, spune Vadim Tudor.

Reprezentanţi din 24 de organizaţii judeţene ale PRM au decis, în luna iunie, revocarea preşedintelui partidului Corneliu Vadim Tudor şi a conducerii PRM.

Tribunul a respins însă decizia organizaţiilor judeţene, despre care a spus că este ilegală şi nestatutară.

Înainte de a avea o decizie a instanţei, Corneliu Vadim Tudor spune că vrea să ocupe de bunul mers al partidului, a cărui activitate a fost perturbată, în opinia sa, de nişte membri care au folosit ştampile false pentru a organiza un congres ilegal.

„Fiind în vacanță și nemaivăzându-ne până în septembrie, noi trebuie să ne gândim la conferința națională din toamnă, înaintea supunerii la votul prin referendum a așa-zisei Constituții. Fiecare șmecher care vine la putere vrea să intre în istorie și să promoveze o nouă Constituție. A fost una bună, rea, cum era la momentul respectiv, acoperea necesitățile. Și vom avea și unele probleme organizatorice la final pentru că niște zurbagii bătrâni care erau oameni de serviciu înainte la sediul PRM și care vor să facă ei un congres ilegal. Dacă vreți, vă arăt ștampilele false cu care au venit și pentru care noi depunem plângere penală”, a spus Corneliu Vadim Tudor.

Vadim Tudor: Zurbagiii bătrâni fac congres ilegal

Embed:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`