Corlăţean, despre pactul de coabitare: Discuţiile avansează spre o funcţionare corectă instituţional

Publicat: 15 10. 2013, 16:26
Foto: amosnews.ro

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat, marţi, că negocierile dintre Guvern şi Preşedinţie avansează în direcţia cea bună, spre o funcţionare corectă la nivel instituţional.

„Avansăm spre o funcţionare din nou corectă la nivel instituţional şi realmente poziţiile sunt foarte constructive. Nu este foarte simplu, dar încercăm să avansăm în direcţia cea bună”, a spus ministrul de Externe, citat de Mediafax.

Titus Corlăţean a precizat că ambele părţi împărtăşesc aceleaşi valori şi principii fundamentale „începând cu apartenenţa noastră la spaţiul european, euroatlantic, valorile statului de drept, democraţiei, Parteneriatul Strategic cu Statele Unite”.

Acesta nu a dorit să comeneteze în privinţa aspectelor în care cele două părţi nu s-au înţeles.

El şi-a mai exprimat speranţa că discuţiile se îndreaptă „în direcţia cea bună, într-un ritm susţinut”.