Schimb de replici acide între Corina Crețu și Rovana Plumb: ”Probabil nu a primit aprobare de la partid” / „Doamna comisar ar trebui să explice…”

Publicat: 09 01. 2019, 19:47
Foto: sportulsalajean.ro

Comisarul european Corina Crețu a declarat, miercuri, că a făcut foarte multe lucruri pentru evitarea dezangajării europene, precizând că probabil, ministrul Rovana Plumb nu a amintit, în conferința sa de presă, despre eforturile comune care au fost depuse pentru că ”probabil nu a primit aprobare de la partid”.

În replică, Rovana Plumb a declarat că doamna comisar ar trebui să explice de ce există o asemenea abordare.

„În ceea ce priveşte aceste aspecte, aş vrea să facem o separare între declaraţii şi colaborarea pe care o avem cu Comisia Europeană. Întotdeauna eu am considerat, într-un mod cât de poate de onest şi de clar, că trebuie să existe această colaborare şi ea există. Probabil că doamna comisar Creţu ar trebui să explice de ce există o asemenea abordare, pentru că şi ieri, în conferinţă, am recunoscut tot ceea ce înseamnă sprijin din partea Comisiei Europene. Dar absorbţia banilor europeni se face de către beneficiari, pentru că ei implementează proiectele. Rolul nostru este să ne asigurăm că folosirea banilor se face într-un mod riguros şi transparent.

Avem dialog, întotdeauna am căutat sprijin, Comisia Europeană a găsit înţelegere şi dorinţă de a face bine pentru România prin absorbţia banilor europeni. Nu o să răspund decât punctând anumite lucruri. S-a făcut referire la pierdea a 22 de milioane de euro. Nu s-a pierdut niciun ban. S-a vorbit despre tinerii care sunt sprijiniţi de statul român prin proiecte europene, avem la dispoziţie 106 milioane de euro, 200.000 de tineri care vor fi sprijiniţi. Aceşti bani vor putea fi cheltuiţi până în 2023 şi vă asigur că nu s-a pierdut niciun ban. To be continued şi la mine. Mâine şi poimânine sunt două zile importante pentru România”, a declarat Rovana Plumb, la Antena 3, potrivit Știripesurse.ro.