Corina Creţu: Funcţionarii care analizează PNRR nu vor ceda cu pensiile speciale

Corina Creţu: Funcţionarii care analizează PNRR nu vor ceda cu pensiile speciale
Sursă foto: Corina Crețu / Facebook

Europarlamentarul Corina Creţu, fost comisar european, a declarat că oficialii Comisiei Europene „se uită astăzi cu mult mai multă îngăduinţă la România decât în anii trecuţi”. Pe de altă parte, funcţionarii care analizează PNRR „nu vor ceda” în ceea ce priveşte reforma pensiilor speciale.

Corina Creţu, despre PNRR și reforma pensiilor speciale

„Comisia Europeană se uită la România mult mai multă îngăduinţă decât în anii trecuţi. Au nevoie de România. În rapoarte, de pildă, noi stăm foarte bine, dar în cheltuirea banilor va fi problema noastră.

Dar acei funcţionari care analizează PNRR nu vor ceda cu pensiile speciale în tranşa a treia şi în reducerea cheltuielilor publice”, a afirmat Corina Creţu la Prima News, potrivit News.ro.

Fostul comisar european a mai susținut că România ar fi putut negocia până în luna mai unele aspecte din PNRR.

PSD și PNL s-au făcut că reformează pensiile speciale

Declarațiile au fost făcute în contextul în care Legislativul a adoptat, în ultima săptămână a sesiunii parlamentare, trei proiecte de legi pe subiect: unul vizează pensiile speciale ale parlamentarilor, al doilea restul pensiilor speciale, iar al treilea cumulul pensie – salariu la stat.

Prima lege deja a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis, iar ultimele două au fost atacate de Curtea Supremă la Curtea Constituțională.

Specialiștii în domeniu și, în Parlament, USR acuză că, în fapt, pensiile speciale nu sunt desființate, că noile legi au șanse mari să pice la Curtea Constituțională și că șefilor din Parlament, ANRE, ASF și alte instituții li se permite în continuare să cumuleze pensiile cu salariul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`