Corina Crețu își anunță planurile de viitor: Ce funcții nu se află pe lista ei
Corina Crețu, comisarul european al României, a transmis că nici funcția de președinte și nici cea de premier nu se află în planurile sale de viitor, în situația în care se vehiculau aceste aspecte.
De asemnea, Crețu a specificat că nu-şi doreşte să fie implicată în bătăliile interne, informează Adevărul.
„Așa cum am mai spus şi cu alte ocazii, mandatul de comisar european pentru politica regională reprezintă pentru mine o onoare şi o responsabilitate imensă, şi intenţionez să-l duc la bun sfârşit, cu succes, preocuparea mea fiind ca la final de mandat, să pot lăsa în urmă, o politică de coeziune pentru perioada 2020-2027 mai puternică şi mai uşor de accesat, la îndemâna tuturor statelor membre. Prin urmare, am rugămintea să nu mai folosiţi numele meu în bătălii politice interne. Nici funcţia de preşedinte şi nici cea de premier nu intră sub nicio formă în planurile mele de viitor. Susţin si voi susţine în continuare România aşa cum am făcut-o de fiecare dată, din prima zi a mandatului meu, indiferent care a fost culoarea politică a partidului aflat la guvernare”, a declarat comisarul european al României.