Corina Creţu critică din nou Guvernul pentru întârzierea implementării proiectelor: Bruxellesul așteaptă să dea bani autorităților române
Comisarul european pentru Politică Regională, Corina Creţu, a criticat din nou Guvernul pentru greutăţile în a aplica pentru programe du finanţare europeană. Aceasta a arătat că Uniunea Europeană aşteaptă să dea bani României, dar e responsabilitatea oficialilor români să vină cu proiecte.
Corina Creţu a invitat România să aplice pentru proiecte de îmbunătăţire a reţelelor de transport. Aceasta a precizat că în cazul Autostrăzii Montana (Târgu Mureş-Iaşi), Comisia Europeană consideră că trecerea de la finanțarea prin fonduri europene la formula Parteneriatului Public-Privat reprezintă o deprioritizare a proiectului, mai ales că acesta e inclus în Master Planul de Transport, conform EurActiv România.
Referitor la transporturi, Corina Crețu a declarat că anul acesta nu există riscul pierderii de fonduri, deoarece se consumă bani prin fazarea proiectelor de apă şi canalizare, dar trebuie ca România să depună proiecte pentru a evita riscul de dezangajare în 2019.
Corina Crețu a declarat că interesul său și al Comisiei Europene e ca banii alocați să fie folosiți, dar Guvernul României e responsabil de implementare.