Premierul Dăncilă i-a numit secretari de stat pe copiii liderilor PSD Vaslui și Neamț

Publicat: 09 03. 2018, 11:00

Premierul Viorica Dăncilă i-a numit secretari de stat pe copiii liderilor PSD Vaslui şi Neamţ.

Deciziile au fost luate cu trei zile înaintea congresului PSD care va avea loc pe 10 martie.

Astfel, Tudor Buzatu, fiul liderului PSD din Vaslui,Dumitru Buzatu, a fost numit „în funcția de secretar de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al viceprim-ministrului pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României”, iar Remus Munteanu, fiul liderului PSD din Neamţ,Ioan Munteanu,a fost numit „în funcția de secretar de stat la Ministerul Tineretului și Sportului”, potrivit unor decizii publicate miercuri pe Monitorul Oficial.

Şeful PSD din Neamţ demisionase în ianuarie din Parlament pe motivul problemelor de sănătate. Fostul lider al grupului PSD din Camera Deputaţilor a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile de DNA în mai 2017, fiind acuzat de prejudicierea unei companii de stat cu 400 de mii de euro.