Convenţia naţională a PDL pentru alegerea unei noi conduceri are loc pe 30 iunie. Consiliul Național de coordonare, programat marți

Publicat: 17 06. 2012, 19:42
Foto: evz.ro

În urma Colegiului Director de duminică, PDL a decis să convoace o Convenție Națională Extraordinară, care să aleagă o nouă echipă de conducere, după ce întreaga conducere a partidului a demisionat joi. Surse din cadrul formațiunii democrat-liberale au ajunțat că această convenție va avea loc pe 30 iunie. Totodată, Consiliul Național de coordonare al PDL este programat marți.

 

Astfel, democrat-liberalii vor organiza o Convenție Națională în două săptămâni, unde se va decide noua conducere a partidului. Decizia a fost luată cu 36 de voturi „pentru” și 14 „împotrivă”. Vasile Blaga și Theodor Paleologu s-au abținut de la vot.

Şedinţa Colegiului Director al PDL a început, duminică, la Palatul Parlamentului. Întâlnirea membrilor PDL se desfășoară cu uşile închise, fără participarea jurnaliștilor, pentru care va fi organizată o conferință de presă ulterior.

Reuniunea de duminică are scopul de a stabili calendarul alegerilor pentru noua conducere a partidului.

La şedinţa din 14 iunie, membrii Biroului Permanent Naţional al partidului şi-au depus demisia în bloc, alături de preşedintele Emil Boc, care a anunţat că nu va mai candida la funcţia de lider al formațiunii democrat-liberale. Consiliul Național al PDL urmeză să aibă loc săptămâna viitoare.