Controversatul președinte iranian spune că va părăsi politica la încheirea mandatului: “Opt ani sunt de ajuns”
Președintele iranian Mahmoud Ahmadinejad va părăsi scena politică după încheierea celui de-al doilea mandat al său în 2013. El nu plănuiește să acționeze pe modelul Putin, să stea deoparte un mandat și apoi să candideze din nou, a relatat duminică un cotidian german.
“Opt ani sunt de ajuns,” a declarat controversatul lider iranian pentru Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung, citat de CNN.
Legea iraniană îi interzice să candideze pentru un al treilea mandat consecutiv. Vladimir Putin a fost forțat acum câțiva ani să renunțe la candidatura la prezidențiale din cauza unei legi ruse similare, a fost prim ministru timp de un mandat, apoi s-a reîntors la funcția de președinte anul trecut.
Dar Putin domină politica din țara sa într-un mod în care Ahmadinejad nu o face, consideră observatorii.
Ahmadinejad se află într-o luptă cu liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, si se pare că cel dintâi pierde. Haleh Esfandiari, directoarea studiilor pentru Orientul Mijlociu din cadrul Centrului Internațional Woodrow Wilson consideră că Ahmadinejad i-a subestimat puterea lui Khamenei, și și-a supraestimat-o pe a sa, iar din lupta dintre cei doi președintele are puține șanse de a ieși învingător.
De asemenea, Ahmadinejad, de profesie inginer, a spus că se va îndrepta spre studii ștințifice în cadrul unei universități. În prezent, el este principalul lider politic al Alianței Constructorilor Iranului Islamic, o coaliție de grupări politice conservatoare din țară.
În 2009 în Iran au avut loc proteste care denunțau câștigarea alegerilor prezidențiale de către Ahmadinejad drept o fraudă.