Contre între Clotilde Armand și Elena Udrea: "Sunteți o persoană care simbolizează sistemul!" / "USR e sprijinit de sistemul cu care eu mă lupt. Eu candidez independent, nu mă ascund după o listă!" (VIDEO)

Publicat: 27 10. 2016, 17:50

Schimb dur de replici între Clotilde Armand și Elena Udrea, în emisiunea moderată de Irina Petraru pe B1 TV. Cele două s-au acuzat reciproc că reprezintă ”sistemul” și că sunt susținute de acesta, dar au căzut de acord că este extrem de dificil pentru un partid mic sau pentru un independent să strângă semnăturile necesare pentru a candida.

Am înțeles că și ceilalți candidați independenți au strâns semnăturile. Este adevărat că procesul e foarte greoi și că legea e foarte proastă. Mă bucur că PNL recunoaște că legea îngrădește posibilitatea partidelor mici și a independenților de a candida, dar ei și PSD-ul au votat-o! Am început acum patru săptămâni să strâng semnăturile, m-au ajutat prietenii, susținătorii mei de pe Facebook, foști colegi de partid, unii mai discret din cauza repercursiunilor asupra lor. Tinerii nu sunt așa fricoși și au strâns la vedere, alții s-au temut de repercursiuni. E legal să strângi semnături, dar e riscant pentru Elena Udrea”, a declarat candidata independentă pentru B1 TV.

Întrebată de moderatoare dacă nu este tot una cu a strânge semnăturile pentru USB, Udrea a răspuns: ”USB sunt sprijiniți de sistemul care azi gestionează societatea și politica, în timp ce eu mă lupt cu el, deci nu avem același statut. Pentru mine era riscant, dar unii și-au asumat acest risc. Eu mă bucur că au strâns semnături și așa discret”.

Contre între Clotilde Armand și Elena Udrea. Armand: Sunteți o persoană care simbolizează sistemul! / Udrea: USR e sprijinit de sistemul cu care eu mă lupt

#DIRECT_ONE_jsqy6x#

Clotilde Armand a susținut în cadrul emisiunii că și pentru partidele mici este extrem de greu să strângă semnăturile necesare pentru a candida, lucru ce a fost confirmat de către Elena Udrea: ”nu contest că e greu, mai ales când esti un partid mic. Când ești mare e mai ușor, dar dacă ești mic sau independent, e foarte, foarte greu să strângi aceste semnături”.

Clotinde Armand a intervenit în discuția dintre Irina Petraru și Elena Udrea cu o ironie la adresa acesteia din urmă: ”doamna Udrea, ați fost în PNL, în PMP, acum sunteți independentă…Domnul Oprescu era și el independent. Ați fost ministru cinci ani, sunteți o persoană care chiar simbolizează sistemul, iar acum vă poziționați ca independent. Ni mi se pare chiar interesant…

Mie mi se pare că o persoană care are curajul să meargă independent e cu siguranță mai onestă decât una care se ascunde pe liste, adică dacă nici atunci când te prezinți în nume propriu și singur în fața electoratului, cu bune cu rele, nu e onest și nu e simbolul democrației, atunci probabil că nu avem aceeași percepție asupra a ceea ce înseamnă echitate și democrație. Eu am preferat să-mi asum această postură în loc să mă ascund pe liste de partid și nu cred că e de condamnat, ba dimpotrivă!”, a fost replica Elenei Udrea.