PSD pregăteşte o contramanifestaţie în ziua votării moţiunii de cenzură: Susţinători ai puterii vin în Parlament, în timp ce opoziţia chemă lumea în stradă
Moţiunea de cenzură împotriva guvernului condus de Viorica Dăncilă ar putea duce la incidente între susţinătorii PSD-ALDE şi opozanţii puterii. Senatorul Claudiu Manda a anunţat că este posibil ca suporteri ai guvernării să fie invitaţi miercuri în Parlament în timpul moţiunii de cenzură depuse de PNL. Acest lucru vine în timp ce opoziţia a chemat oamenii să iasă în faţa Palatului Parlamentului.
„Da. S-ar putea să vină”, a răspuns, luni seară, Claudiu Manda, când a fost întrebat de posibilitatea prezenţi unor susţinători ai guvernului în timpul moţiunii de cenzură. Senatorul PSD a recunoscut şi posibilitatea apariţiei unor incidente în Parlament cu susţinători opoziţiei.
„Sunt două variante, fie să-i putem compara numeric, fie să ajungă la conflict. Numai că ce vedem azi că se întâmplă, inclusiv la nivelul Parlamentului, s-ar putea să îşi dorească în continuare, cei care vin acum, protestatarii astfel de acţiuni. Am luat şi măsuri în Parlament, însă te poţi gândi că susţinătorii USR vin la restaurant, să ia furculiţa şi apoi să fugă cu fuculiţa prin Parlament”, a afirmat Manda, la Antena3.
Senatorul a susţinut că nu există temeri că moţiunea de cenzură ar putea trece. De altfel, Liviu Dragnea afirmase luni că parlamentarii puterii vor fi prezenţi pentru a asigura cvorumul la dezbaterea moţiunii, dar nu vor lua parte şi la vot.
Preşedintele PNL Ludovic Orban a transmis, luni, un mesaj simpatizanţilor formaţiunii pe care o conduce, îndemnându-i să iasă în stradă la mitingurile organizate în ziua moţiunii, atât în ţară cât şi în Bucureşti.
La rândul său, preşedintele USR, Dan Barna, a anunţat luni că aleşii formaţiunii pe care o reprezintă au intrat în grevă japoneză, urmând ca până miercuri să poarte banderole albe la mână. Mai mult, USR cheamă oamenii în stradă, pe timpul votului moţiunii de cenzură.