Constantin: Voi veni în Parlament cu un proiect de lege care vizează o restructurare în agricultură și anume legea privind schimbarea conceptului de cooperative

Constantin: Voi veni în Parlament cu un proiect de lege care vizează o restructurare în agricultură și anume legea privind schimbarea conceptului de cooperative

Parlamentul va fi sesizat săptămâna viitoare cu un proiect de lege care vizează un gen de restructurare în agricultură prin schimbarea conceptului de cooperativă, a declarat Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

„Săptămâna viitoare vom veni, probabil, la Parlament cu un alt proiect de lege foarte important care vizează un gen de restructurare în agricultură și anume legea privind schimbarea conceptului de cooperative în țara noastră. Proiectul creează și o serie de facilități fiscale, astfel încât cei care lucrează individual, cei care au greutăți în a-și începe producția, a-și consolida sau a-și recolta chiar producția obținută să poată să comercializeze în comun, dar cu schimbarea conceptului pe care îl aveam până acum de foarte mulți ani, aș spune chiar zeci de ani, și anume, că rămân proprietari”, a declarat copreședintele ALDE, potrivit Agerpres.

El a mai afirmat că ALDE este un susținător al proprietății individului.

„În egală măsură cred că trebuie să transpunem lucrul acesta în proiectul de lege în sensul ca cei care aleg să intre în cooperative rămân proprietari pe bunuri și în egală măsură pe produsele pe care le obțin, singura obligativitate fiind aceea de a comercializa un procent minim de 50% în comun”, a mai spus Daniel Constantin.

Acesta s-a mai referit și la sutele de mii de fermieri care întâmpină dificultăți în a-și înființa cultura.

„Cred că va fi un proiect care va însemna o mică evoluție, ca să spunem așa, în agricultură și sper că prin trecerea de la convingere la stimularea fermierului să reușim să avem acea formă de organizare absolut necesară pentru a fi adaptată la ceea ce înseamnă astăzi economia de piață”, a adăugat Ministrul Agriculturii.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
07:15 - Alegeri prezidențiale 2024. S-au deschis urnele de vot: Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”