Constantin Niță: USL a decis din vară să-l susțină pe Victor Ponta premier
Vicepreședintele PSD Constantin Niță a declarat, vineri, că USL a decis din vară că îl va susține pe Victor Ponta pentru funcția de premier. Acesta a reamintit în cadrul unui interviu pentru RFI că dacă președintele Traian Băsescu nu va accepta această propunere, atunci se va iniția procedura de suspendare.
„Deci nimeni nu-şi poate permite acum să spună «Ştiţi, noi nu-l mai dorim pe domnul Ponta!». Este o decizie politică a forurilor de partide care constituie alianţa, prin urmare aici lucrurile nu se mai pot schimba (…) Ce se poate schimba? Probabil că domnul Băsescu nu-l va nominaliza pe domnul Ponta şi atunci are domnia sa o problemă, în sensul că noi suntem decişi, partidele sunt decise ca în condiţiile în care nu se va întâmpla lucrul acesta, într-o majoritate de peste 51%, atunci nu urmează decât procedura constituţională de suspendare, este evident lucrul acesta!”, a declarat Constantin Niţă.
Reacția acestuia vine în contextul în care Traian Băsescu a anunțat că premierul pe care îl va desemna va trebui să satisfacă interesul național.
„Voi desemna un premier care să servească interesul naţional. Povestea pe care o vehiculează orice politician, că îl suspendăm pe Băsescu, vă rog să mă crdeţi că nu mă impresionează. Nu sunt un om căruia să îi fie frică de ceva. În orice caz, nu de politicieni”, a spus Băsescu.