Constantin către Antonescu, în cadrul ședinței USL: ”Când ți-a dat Voiculescu funcția de președinte al Senatului a fost bine”

Constantin către Antonescu, în cadrul ședinței USL: ”Când ți-a dat Voiculescu funcția de președinte al Senatului a fost bine”

O a doua ședință fără nicio decizie în USL în această săptămână. Potrivit unor surse citate de B1 TV, premierul Victor Ponta ar fi propus adunării din USL ca Daniel Constantin, președintele PC, să fie numit vicepremier, propunere care a fost prompt refuzată de președintele PNL, Crin Antonescu.

După o pauză luată pentru consultări, liberalii s-ar fi întors în ședință și au propus ca Daniel Constantin să preia funcția de președinte al Senatului. Această propunere s-a lovit la rândul ei de refuzul premierului Ponta.

În cele din urmă, în cadru aceleiași ședințe, Daniel Constantin i-ar fi replicat lui Antonescu: ”Când ți-a dat Voiculescu funcția de președinte al Senatului a fost bine”.

Premierul Victor Ponta a anunțat, marți, la finalul ședinței USL, că nu s-a ajuns la un consens pe noua structură guvernamentală propusă și că se va mai discuta pe acest subiect până când se va ajunge la viziunea tuturor partidelor. (Detalii AICI)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
10:15 - Atac armat lângă ambasada Israelului din Amman: Trei polițiști răniți și atacator împușcat mortal
10:02 - Nicușor Dan: Pentru prezidențiale, am votat pentru democrație și pentru o direcție occidentală a României, iar la referendumul local, pentru ca Bucureștiul să devină un oraș ordonat, guvernabil, administrabil (VIDEO)
09:44 - Drone neidentificate observate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie: „Continuăm să ne monitorizăm spaţiul aerian”
09:36 - Reprezentanții MAI au transmis primele date din România, după deschiderea urnelor: „Efectivele MAI au întocmit 3 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni”. Principalele fapte interzise în ziua votului
09:21 - Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent și pentru o Românie a cărui președinte să muncească pentru țară și pentru poporul său” (VIDEO)
09:04 - Salvamont România a primit 17 de apeluri în ultimele 24 de ore. Au fost salvate 25 de persoane
09:00 - Ludovic Orban, înainte de a vota pentru prezidențiale: În ultima săptămână s-a lansat masiv o dezinformare. Este o minciună gogonată, să nu cumva să mă votați, să votați candidata pe care v-am rugat să o votați (VIDEO)
08:49 - Erupție vulcanică surprinsă din avion: Imagini spectaculoase filmate de pasageri (VIDEO)
08:22 - Alegeri prezidențiale 2024: Ce reguli trebuie să respecte românii care merg la vot
08:21 - Nicolae Ciucă a mers la vot: „Eu am votat pentru prosperitate, securitate și democrație. Am votat util pentru acel candidat care, într-adevăr, poate să reprezinte toate aceste valori ale democrației românești” (VIDEO)