Consiliul General a respins, pentru a cincea oară, propunerea Primăriei de a-i da lui Costică Constanda o bucată din Satul Francez ca să scape de executare

Publicat: 13 08. 2020, 13:51

Proiectul privind darea în plată a unei părţi din Satul Francez, având în vedere obligaţiile către Maria şi Costică Constanda, a fost respins, joi, pentru a cinceaoară de Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB).Proiectul propus de edilul Gabriela Firea prevedea reducerea datoriei pe care Primăria Capitalei o are faţă de Costică Constanda, respectiv darea în plată a unei suprafețe de 15.000 de metri pătraţi în Cartierul Francez.

Proiectul propus de Gabriela Firea pentru reducerea datoriei faţă de familia Constanda, respins de Consiliul General

Consilierii opoziţiei au cerut, din nou, ca Primăria să le pună a dispoziţie întreaga corespondenţă purtată cu reprezentanţii familiei Constanda, pentru a putea stabili cine a iniţiat demersurile şi care sunt toate datele problemei.

Proiectul va intra şi pe ordinea de zi a şedinţei viitoare.

Viceprimarul Aurelian Bădulescua explicat, pentru B1 TV, cum s-a ajuns ca PMB să datoreze atât de mulți bani omului de afaceri.

„Unul dintre foștii miniștri ai Justiției, domnul Valeriu Stoica, i-a fost avocat și l-a purtat prin toate instanțele și așa a reușit, prima dată în istorie, din a avea nimic și a da niște bani pe niște hârtii să încaseze 170 de milioane de euro. Sumele s-au mai tăiat apoi”, a mai spus Bădulescu.

Gabriela Firea: Conturile Primăriei Capitalei sunt blocate

Primarul General,Gabriela Firea, a anunțat, vineri, 7 august, că Primăria Municipiului București are conturile blocate, iar proiectele de dezvoltare a orașului sunt puse în pericol. Totul, în urma deciziei definitive prin care omul de afaceri Costică Constanda trebuie să primească 115 milioane de euro despăgubiri. PMB a fost informată vineri în legătură cu depunerea dosarului de executare.

„În acest moment, conturile Primăriei Capitalei sunt blocate, iar proiecte de importantă majoră pentru dezvoltarea Bucureștiului sunt puse în pericol. Mă refer aici la obiective de investiții precum Spitalul Metropolitan, Pasajul Ciurel, Pasajul Doamna Ghica sau Prelungirea Ghencea. Este o situație dificilă pentru București, trebuie să punem în aplicare o sentința definitivă și irevocabilă a instanței, pronunțată în anul 2019, după procese care au durat 20 de ani. Sunt decizii pe care nu le-am luat noi, dar pentru care trebuie să plătim”,a transmisGabriela Firea.

Primarul a precizat că Municipiul București trebuie să-i returneze lui Costică Constanda 115 milioane euro, potrivit deciziei instanței, și până acum a făcut plăți eșalonate de aproximativ 17 milioane euro.

Pentru a ieși din această situație, Firea vrea să meargă din nou în Consiliul General cu proiectul de privind darea în plată a 15.000 de metri pătraţi în Cartierul Francez, în vederea stingeriidatoriei.

Consiliul general se opune, joi fiind respins pentru a cincea oară proiectul.

Procesul dintre Primăria Capitalei şi familia Constanda durează de aproximativ 16 ani şi reprezintă o afacere imobiliară extrem de controversată, în care au fost implicate spaţii din Parcul Bordei, terenuri din Satul Francez şi zeci de milioane de euro. Până la urmă municipalitatea nu a ajuns la nicio înţelegere cu familia Constanda, iar în iunie anul trecut a venit sentinţa de la Instanţa Supremă.