Consilierul general USB care a votat în locul lui Nicușor Dan în ședința CGMB va demisiona din funcție

Consilierul general USB care a votat în locul lui Nicușor Dan în ședința CGMB va demisiona din funcție
Foto:epochtimes-romania.com

Dumitru Dobrev, consilier din partea Uniunii Salvați Bucureștiul, a fost surprins în timp ce vota ”la două mâini”, pentru el și pentru Nicușor Dan, în ședința Consiliului General al Municipiului București, care a avut loc pe 1 septembrie. Acesta a anunțat că-și va depune demisia.

"Luni dimineaţă îmi depun demisia din funcţia de consilier general în CGMB. Îmi pare foarte rău că am afectat imaginea USB şi le cer încă o dată scuze colegilor mei pentru cele întâmplate. De asemenea, luni îmi voi prezenta în scris demisia din funcţia de vicepreşedinte USB şi de preşedinte al filialei USB Sector 4", a scris Dumitru Dobrev pe contul său de Facebook.

El a încercat să se scuze susținând că a procedat astfel "dintr-un mimetism prostesc" și că își pune mandatul de consilier la dispoziția Comisiei de etică a USB.

"Contextul a fost următorul: spre sfârșitul ședinței de Consiliu de joia trecută, se votau membrii consiliilor de administrație de la diverse instituții, în special spitale. Trecuse faza votului secret (pentru nominalizații în CA) și acum trebuiau votate hotărârile ca atare, prin urmare, un vot formal. Conveniserăm în USB că votăm 'pentru'. La momentul respectiv, Nicușor ieșise pentru câteva minute din sală, iar votul nu se închidea, în sensul că în sistemul electronic de vot apăreau 49 de voturi din 50 de prezenți. De la prezidiu se făcea presiune că nu se închide votul", a explicat acesta.

Dobrev a mai precizat că și o consilieră de la un alt partid votase, de asemenea, în locul cuiva de la prezidiu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră