Consilierii generali ai PDL rămân în CGMB, a decis conducerea partidului
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a anunţat, vineri seară, că locul consilierilor generali democrat-liberali este în Consiliul General pentru a se bate pentru interesele bucureştenilor.
El a arătat că demisiile erau motivate de referendumul iniţiat de primarul general, Sorin Oprescu, referendum care nu se mai organizează după ce Parlamentul a adoptat proiectul de lege iniţiat de PDL privind gestionarea câinilor fără stăpân, relatează Mediafax.
Consilierii PDL au aşteptat decizia BPN al partidului pentru a demisiona din CGMB, deşi liderul interimar al organizaţiei PDL Bucureşti, Adriean Videanu, anunţa duminică, într-o conferinţă de presă, că demisiile intră în vigoare de luni.
PDL Bucureşti menţionează totodată că a demarat campania de strângere de semnături pentru demiterea lui Sorin Oprescu din funcţia de primar general al Capitalei.