Consilier surpriză pentru Gabriela Firea. O legendă din fotbalul românesc ar putea colabora cu candidatul PSD la Primăria Capitalei
Cornel Dinu ar putea ajunge consilierul Gabrielei Firea, informează Fanatik. „Procurorul” nu a mai avut nicio funcție publică, nici în politică, nici în sport în ultimii ani, remarcându-se în schimb prin declarațiile spumoase.
Colaborarea dintre Gabriela Firea și Cornel Dinu ar fi posibilă doar în cazul în care actualul primar ar câștiga un nou mandat la Primăria Capitalei. Alegerile sunt programate pentru 27 septembrie 2020, iar printre adversarii candidatului PSD se numără Nicușor Dan, Traian Băsescu, Călin Popescu Tăriceanu, Ioan Sârbu și Ilan Laufer.
Cornel Dinu a mai ocupat funcții administrative, chiar la nivel guvernamental. A fost secretar de stat la Ministerul Transporturilor, în perioada 1990-1992.
Sondaj INSCOP: Nicuşor Dan o învinge detașat pe Gabriela Firea în alegerile pentru Primăria Capitalei
Candidatul dreptei Nicuşor Dan ar câștiga detașat alegerile pentru Primăria Capitalei cu un scor de 46,3%, față de candidatul PSD, actualul primar Gabriela Firea, care ar obține doar 38,9%, arată un sondaj realizat de INSCOP la comanda PNL.
Datele mai arată că în cazul în care Traian Băsescu nu ar candida, votanţii săi ar pune ştampila pe Nicuşor Dan într-o proporţie covârşitoare.
Gabriela Firea se confruntă cu grave probleme în ceea ce privește ponderea persoanelor mulțumite de activitatea ei la primăria Capitalei. Faţă de sondajul precedent realizat de INSCOP la finele lunii iunie, ponderea persoanelor mulţumite sau foarte mulţumite de activitatea Gabrielei Firea ca primar a scăzut de la 45,1% la 40,8%, potrivit datelor din sondaj, citate de adevarul.ro.