Congresul PPE continuă cu alegerea celor 10 vicepreședinți și a trezorierului formațiunii popular europene

Publicat: 18 10. 2012, 08:30

Congresul Partidului Popular European continuă joi, la Bucureşti, în programul fiind incluse trei secţiuni, fiind urmate de discursuri ale liderilor PPE şi ale unor şefi de stat sau de guvern din UE, precum şi de alegerea celor 10 vicepreşedinţi şi a trezorierului formaţiunii popular europene, transmite Agerpres.

Senatorul PDL Anca Boagiu se numără printre candidații la postul de vicepreședinte al PPE, fiind una din cele 5 femei care candidează pentru unul dintre aceste posturi. Alături de vicepreședintele PDL mai candidează la funcția de vicepreședinte PPE și ministrul de stat pentru afaceri europene din Irlanda, Lucinda Creighton, un fost ministru de externe al Bulgariei, Rumiana Jeleva, Corien Wortmann-Kool, actualul vicepreşedinte al PPE şi membru al Parlamentului European, şi Gintare Narkeviciute din Lituania.

Totodată, printre candidați se mai află comisarul european pentru piaţa internă şi servicii, Michel Barnier, comisarul european pentru politică regională Johannes Hahn şi comisarul european pentru industrie şi antreprenoriat, Antonio Tajani.

Miercuri, în prima zi a Congresului PPE, belgianul Wilfried Martens a fost reales pentru încă un mandat de trei ani la conducerea Partidului Popular European, cu 91% dintre voturi. Martens a fost singurul candidat la pentru funcția de președinte al PPE. 

La scurt timp după anunţul realegerii sale în fruntea PPE, fostul premier belgian Wilfried Martens a declarat că l-a desemnat secretar general al formaţiunii paneuropene pe Antonio Lopez-Isturiz, actualul titular al acestei funcţii.

Potrivit Președinției, Traian Băsescu va avea joi, 18 octombrie, următorul program:  • ora 10.00, Palatul Cotroceni, Salonul Albastru – primirea domnului Mihail Saakașvili, președintele Georgiei

• ora 10.30, Palatul Cotroceni, Salonul Albastru – primirea domnului Moustafa Abu Shagur, prim viceprim-ministru al Libiei;

• ora 18.45 (ora României), Bruxelles, sediul Consiliului European – clădirea „Justus Lipsius” – participare la prima sesiune de lucru a reuniunii Consiliului European de toamnă