Congressman-ul american Cristopher Smith se arată îngrijorat față de modificarea legii electorale în România, în timpul campaniei electorale și prin OUG, adresându-i în acest sens o scrisoare premierului Victor Ponta.
Smith explică, în scrisoarea adresată prim-ministrului la sfârșitul săptămânii trecute, că această OUG generează dubii privind motivația și momentul ales, citează Mediafax.
„Modificarea procedurilor pe durata unei campanii electorale nu poate face decât să stârnească dubii în legătură cu momentul şi motivaţia unei asemenea acţiuni şi poate avea consecinţe asupre cooperării politice şi bunei guvernări după alegeri. Sunt îngrijorat că, dacă vor fi aplicate, aceste modificări electorale vor afecta capacitatea celui care câştigă alegerile de a lăsa în urmă divergenţele de campanie şi de a-i îndruma pe români să se concentreze asupra problemelor şi provocărilor reale pe care dumneavoastră împreună cu noi trebuie să le abordăm”, scrie Christopher Smith.
Christopher Smith i-a solicitat lui Ponta ca, pentru a întări respectul faţă de democraţie, legislaţia electorală să urmeze cursul firesc, al dezbaterii în Parlament şi nu pe cel al adoptării prin ordonanţă.
De altfel, congressman-ul își explică aprecierea pentru modul în care România își manifestă atașamentul față de valorile și principiile libertății și democrației în întreaga lume.
Guvernul a modificat prin OUG 45 legea electorală, cea mai controversată prevedere fiind aceea potrivit căreia secţiile de votare speciale sunt desfiinţate, dreptul de vot putând fi exercitat la orice secţie de votare, în cazul alegătorilor care în ziua votării se află în altă comună, în alt oraş sau municipiu decât cel de domiciliu.