Președintele Traian Băsescu a susținut o conferință de presă, marți seară, în cadrul căreia i-a transmis un mesaj premierul Victor Ponta.
Șeful statului l-a avertizat pe primul ministru că dacă nu va lăsa campania pentru alegerile europarlamentare să se desfășoare în mod normal, va fi opozant pentru toate acțiunile sale pentru prezidențiale.
„Domnul Victor Viorel Ponta s-a lansat în campania prezidențială, acoperind în mod incorect campania pentru europarlamentare. Comportamentul premierului mă obligă să-l anunț public că dacă nu va lăsa să se desfășoare normal campania pentru europarlamentare, îi voi fi un opozant fără reţinere, pentru toate acţiunile pe care le face, pentru a-şi asigura un avans uriaş faţă de ceilalţi candidaţi în campania prezidenţială”, spune Traian Băsescu.
Totodată, președintele a prezentat câteva motive pentru care, în opinia sa, Victor Ponta nu poate ocupa scaunul de la Cotroceni.
„Ponta este un poltician extrem de corupt și laș. Există riscul ca, în cazul în care România ar ajunge să fie condusă de el, să devină o țară condusă de baroni și pușcăriabili. România ar intra într-un regres uriaș”, a afirmat șeful statului.
Vezi declarațiile integrale ale președintelui în materialul video de mai jos.