Conducerea PDL Dâmbovița, dizolvată din cauza proastei organizări

Publicat: 10 06. 2013, 13:26
Foto: dambovita.semnal.eu

Conducerea PDL Dâmbovița a fost dizolvată pentru proastă organizare, potrivit postului B1 TV.

Biroul Permanent Național al PDL a decis luni dizolvarea Biroului Permanent al Organizaţiei Dâmboviţa a partidului, condusă de Florin Popescu.

Acesta acuză BPN al PDL că nu au spus și conducerii filialei care sunt acuzele ce li se aduc.

„N-am fost chemat să-mi spun și eu punctul de vedere. Nu ne-au spus și nouă ce se întâmplă, trebuiau să ne cheme să ne explice și nouă”, a declarat Florin Popescu.

Liviu Negoiţă va fi preşedinte interimar al organizaţiei. Purtătorul de cuvânt al PDL, Adriana Săftoiu, a făcut acest anunţ după şedinţa BPN, precizând că lui Florin Popescu i se reproşează faptul că „nu funcţionează organizaţia”.

Florin Popescu este unul dintre susţinătorii moţiunii Elena Udrea.

Florin Popescu, șeful organizației PDL Dâmbovița

http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf

Embed: