Comisia pentru Cod electroral, aprobată de Parlament
Parlamentul a aprobat, miercuri, constiturirea Comisiei pentru Cod electroral. Constituirea comisiei pentru elaborarea modificărilor la legile electorale are termen până la 1 noiembrie şi va fi condusă de către preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea.
Comisia pentru codul electoral va fi formată din 15 membri, informează Mediafax.
Astfel, pentru funcţiile de vicepreşedinte sunt desemnaţi: Mihai Voicu (PNL), Andrei Voloşevici (PDL), Luminiţa Adam Pachel (PPDD), iar pentru cele de secretar – Marton Arpad (UDMR) şi Varujan Pambuccian (minorităţi).
Membrii comisiei vor fi: Eugen Nicolicea, Miron Mitrea, Ioan Adam, Gabriel Vlase, Doina Fedorovici – din partea PSD, Puiu Haşotti, Ioan Ghişe – din partea (PNL), Ioan Oltean (PDL) şi Mihai Neagu (PC).
Şedinţele acestei comisii nu vor fi publice, iar lucrările se vor înregistra şi stenografia.