Comisia juridică din Camera Deputaților a respins inițiativa de desființare a Secției Speciale de anchetare a magistraților 

Publicat: 22 10. 2019, 15:19
Foto: Inquam Photos / George Călin

Deputații din Comisia juridică au adoptat, marți, un raport de respingere a inițiativei privind desființarea Secției Speciale de anchetare a magistraților, informează G4 Media.

Raportul a fost adoptat cu 12 voturi ”pentru”, din partea reprezentanților PSD, și 10 voturi ”împotrivă” (PNL, USR și minorități). Deputații UDMR, ALDE și Pro România nu au fost prezenți în momentul votului. Asta deși se aflaseră în sală în timpul lucrărilor comisiei.

Social-democrații din comisie au adus argumente în favoarea menținerii Secției speciale, în timpul dezbaterilor.

”Unul dintre marile câștiguri ale modificării legilor justiției este înființarea acestei Secții. Ultimul raport al Inspecției Judiciare a demonstrat monstruozitatea sistemului de justiție. Sunt sute de dosare cu judecători și procurori care nu sunt în lucru pentru că respectivii să poată fi șantajați. Vreți ca DNA să facă din nou presiuni pe justiție? Ar trebui un număr mai mare de procurori la această Secție. Sper ca viitorul ministru al justiției să susțină în fața CSM să avem un șef la SIIJ”, a declarat social-democratul Florin Iordache.

Pe de altă parte, deputatul PNL Ioan Cupșa a susținut că noul ministru al Justiței va susține desființarea Secției.

”Domnule Iordache, noul ministru al justiției va susține desființarea acestei secții. Să nu aveți niciun fel de dubii, să nu vă puneți întrebări (…) Nu vă mai este utilă această secție, dacă nu mai sunteți la putere la ce vă mai trebuie? V-a trebuit ca să vă consolidați puterea în mod ilegitim”, a replicat Ioan Cupșa.