Comisia Juridică, aviz favorabil pentru arestarea lui Alin Trășculescu. Avocatul deputatului: Pentru prima dată unui deputat nu i s-a permis să-și studieze dosarul
Comisia Juridică a dat, vineri, aviz favorabil pentru arestarea deputatului Alin Trășculescu. Era nevoie de acest aviz pentru continuarea cercetărilor în cazul deputatului. Avizul a fost dat cu 10 voturi pentru și un vot împotrivă.
Avizul Comisiei Juridice este unul consultativ, decizia finală urmând a fi luată de plenul Camerei Deputaţilor. Totuși, este foarte posibil ca și plenul să dea un vot favorabil. Potrivit procedurii, la analiză trebuie să fie prezent şi deputatul Alin Trăşculescu.
La ieşirea de la audieri, avocatul deputatului a declarat că, spre deosebire de alte cazuri, Alin Trăşculescu nu şi-a putut studia dosarul.
„Conform Constituției și regulamentului Camerei, domnul deputat avea dreptul să studieze dosarul. Este prima dată când în Camera Deputaților, unui deputat nu i s-a permis să-și studieze dosarul. În toate celelalte 6 cazuri a avut dreptul să-și studieze dosarul și să-și formuleze o apărare ca atare. Comisia a constata că nu există decât un referat și lipsește dosarul. Va face un raport în acest sens pe care îl va înainta Camerei Deputaților în forma Biroului Permanent. Așteptăm un vot în forma Biroului Permanent în lipsa dosarului ”, a spus avocatul deputalului.
Atât la intrare cât şi la ieşirea din şedinţa comisie, Alin Trășculescu s-a declarat nevinovat la acuzațiile de trafic de influenţă şi fals.
„Sunt nevinovat, spun acest lucru pentru toți cei care mă cunosc, care m-au votat și m-au vrut în Parlament”, a declarat Trășculescu.
http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf