Situaţia deputatului Alin Trăşculescu va fi analizată vineri, începând cu ora 13.00 de către Comisia Juridică a Parlamentului. Aceasta are termen până sâmbătă pentru a-şi da avizul sau nu cu privire la cererea DNA de a-l aresta preventiv pe politicianul acuzat de trafic de influenţă şi spălare de bani.
Avizul Comisiei Juridice este însă consultativ, decizia finală urmând a fi luată de plenul Camerei Deputaţilor. Potrivit procedurii, la analiză trebuie să fie prezent şi deputatul Alin Trăşculescu.
El este acuzat de trafic de influenţă, instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la infracţiunea de spălare a banilor. Potrivit DNA, în perioada noiembrie 2010 – noiembrie 2012, Trăşculescu a pretins de la reprezentantul unei societăți comerciale, inițial suma de 50.000 euro, care ulterior a fost majorată la 150.000 euro.
Din stenogramele cuprinse în dosarul înaintat de procurorii DNA către deputaţi reiese că Alin Trăşculescu ţinea cu tot dinadinsul să ajungă din nou în Parlament.
Interceptările arată însă că Marian Calotă l-ar fi şantajat şi ameninţat pe omul de afaceri cu recuperatorii. Marian Calotă se află în arest preventiv pentru 29 de zile.