Comisia juridică a dat aviz pozitiv pentru urmărirea penală a lui Gabriel Oprea (VIDEO)
Comisia juridică a Senatului a dat marți aviz pozitiv pentru începerea urmăririi penale în cazul fostului ministru de Interne Gabriel Oprea, informează B1 TV.
Pentru încuviințarea urmăririi penale au votat nouă dintre cei 11 membri ai comisiei.
”Cu majoritate de voturi s-a dat aviz favorabil asupra solicitării DNA. Am ascultat poziția domnului senator. l-am audiat pe dl senator, împreună cu avocatul lui. După care s-a trecut la vot.(…) Azi s-a stabilit plen pentru mâine, cu ordinea de zi cuprinzând această solicitare a Parchetului general”, a anunțat Cătălin Boboc, președintele Comisiei juridice.
#DIRECT_ONE_lf03fv#
Avizul comisiei este unul consultativ.
Comisia juridică urmează să întocmească un raport care va fi trimis Senatului, ulterior urmând a se decide când va fi inclus pe ordinea de zi a plenului votul privind cererea DNA de încuviințare a urmăririi penale în cazul fostului ministru de Interne.
Gabriel Oprea a declarat marți, după ce și-a susținut punctul de vedere în fața senatorilor juriști, că a respectat legea și nu a cerut niciodată nimic în plus față de alți miniștri de Interne. (Detalii AICI)