Comisia juridică a Camerei a respins cererea Opoziţiei de revocare a Robertei Anastase

Comisia juridică a Camerei a respins cererea Opoziţiei de revocare a Robertei Anastase

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a respins, luni, cererea opoziţiei privind revocarea din funcţie a preşedintelui Camerei, Roberta Anastase, a declarat preşedintele Comisiei, Daniel Buda, pentru Mediafax.

Acesta a precizat că 14 deputaţi din Comisie au fost „pentru” respingerea acestei cereri, în timp ce „doi sau trei” deputaţi au fost împotrivă.

Potrivit lui Buda, cererea de revocare a preşedintelui Camerei este neregulamentară deoarece preşedintele poate fi revocat doar la cererea grupului care l-a propus.

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis, luni, să trimită cererea de revocare a preşedintelui Camerei la Comisia juridică pentru întocmirea unui raport, a anunţat secretarul Camerei Dumitru Pardău.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`