SCANDAL în Comisia Iordache: Mesajul lui Toader e că dacă ai comis un abuz în serviciu ca să-ți îmbogățești un prieten cu milioane de euro, atunci e în regulă!

SCANDAL în Comisia Iordache: Mesajul lui Toader e că dacă ai comis un abuz în serviciu ca să-ți îmbogățești un prieten cu milioane de euro, atunci e în regulă!
Foto: Lucian Muntean / PressOne

Comisia Iordache dezbate, luni, propunerile de modificare a Codului Penal, una dintre cele mai controversate fiind legată de redefinirea abuzului în serviciu. Ministrul Justiției a transmis o propunere a sa de redefinire a infracțiunii: prag echivalent cu salariul minim brut pe economie și pedepsirea infracțiunii numai dacă funcționarul public ”obține un folos patrimonial”. (Detalii AICI)

Reprezentanții Opoziției au criticat lipsa ministrului Justiției de la discuții, propunerea pe care acesta a făcut-o, dar și faptul că documentul a ajuns cu zece minute înainte de începerea ședinței, prin urmare ei trebuie să exprime un punct de vedere , deși nu au avut timp să-l citească.

„Cum e posibil să ne trimită cu 10 minute inainte de începerea ședinței? S-a tinut in sertar acest text pentru a nu iesi cu zecile de mii lumea in strada. Scapa, nu doar Dragnea , ci multi functionari. S-a modificat intregul text, mesajul e ‘dragi tineri, nu mai cititi, invatati, plecati afara’. În ce bază a venit cu textul? Pe ce argumente? De ce a modificat elementele care se referă la partea constitutivă a infracțiunii? Dacă nu se dovedește că ai săvârșit infracțiunea pentru tine și ai făcut-o pentru un prieten și l-ai îmbogățit cu milioane de euro e in regula, asta ne spune domnul ministru. Ne dă expunerea de motive în direct , la televizior. E bătaie de joc”, a spus parlamentarul USR Stelian Ion, în cadrul dezbaterilor, potrivit stiripesurse.ro.

„Domnul ministru Toader trebuia să fie alături de noi. Nu dorește să își asume responsabilitatea și nu e în regulă. A trimite azi un text fără argumentare, fără prezența ministrului, mi se pare că nu respectă nici măcar parlamentarii puterii, nu mai zic ai opoziției”, a spus, la rândul său, liberalul Cătălin Predoiu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)