Cadou pentru Daddy! Comisia Iordache a reintrodus articolul care-i permite lui Dragnea să ceară rejudecarea sentinței în dosarul ”Referendumul”. Codul de Procedură Penală, adoptat

Publicat: 07 06. 2018, 16:22

Comisia specială privind Legile Justiției, condusă de social-democratul Florin ”Altă Întrebare” Iordache, a adoptat Codul de Procedură Penală cu 15 voturi ”pentru” și 3 ”împotrivă”. Articolul care-i va putea permite lui Liviu Dragnea să ceară rejudecarea sentinței în dosarul ”Referendumului” a fost reintrodus, precizează HotNews. Șeful PSD a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare în acest dosar. Raportul merge în dezbaterea Senatului ca primă cameră sesizată.

Articolul 453 care reglementează revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută și când se introduce aliniatul neredactarea şi/sau nesemnarea hotărârii de condamnare de judecătorul care aparticipat la soluţionarea cauzei.

Comisia Iordache a mai stabilit că ”Instanța de apel nu poate desființa sentința primei instanțe prin care s-a dispus achitarea inculpatului și nu poate pronunța o hotărâre de condamnare direct în apel decât dacă sunt administrate probe noi care să conducă la desființarea soluției de achitare a primei instanțe pentru infirmarea motivelor pentru care a fost dispusă achitarea” (nou alineat în articolul 421).