Comisia Europeană spune că nu a fost amânată încasarea tranșei 2 din PNRR: Este încă în stadiul de evaluare la nivelul CE

Publicat: 15 02. 2023, 14:00
Foto: Hepta.ro / DPA Images / Angelika Warmuth

Comisia Europeană a anunțat că nu a fost amânată încasarea celei de-a doua tranșe din Planul Național de Redresare și Reziliență, ea fiind încă în stadiul de evaluare, transmite Agerpres.

Precizările Comisiei Europene vin în contextul în care, miercuri, ministrul fondurilor europene a recunoscut că a expirat termenul de 60 de zile pentru plata celei de-a doua tranșe din PNRR.

Comisia Europeană: Nu a fost amânată încasarea tranșei 2 din PNRR

Reprezentanții Comisiei Europene au menționat, totodată, că reforma pensiilor speciale, sau jalonul 215, nu face parte din a doua cerere de plată, ci va fi cuprinsă în a treia cerere.

„Pensiile speciale nu ţin de competenţele Uniunii Europene (UE). Cu toate acestea, pentru ca România să primească fondurile alocate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României (PNRR), aceasta trebuie să îndeplinească satisfăcător reformele referitoare la pensiile speciale la care ţara s-a angajat prin acest plan. Revizuirea vizează toate pensiile speciale, inclusiv a celor militare, cu scopul de a le alinia cu principiul contributivităţii, şi face parte dintr-o reformă mai amplă a sistemului public de pensii, reprezentând un element cheie al Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României”, spune Comisia Europeană.

Reprezentanții instituției susțin că există un dialog constant între Comisia Europeană și autoritățile române cu privire la țintele și jaloanele din PNRR, dar că evaluarea oficială este realizată abia în momentul în care partea română transmite o cerere de plată.