Comisia Europeană îi trimite o nouă scrisoare Monei Pivniceru în care îi solicită informații despre referendum și cazurile înalte de corupție

Publicat: 17 10. 2012, 11:47
Comisia Europeană i-a cerut Ministrulului Justiției, Mona Pivniceru, într-o nouă scrisoare adresată, mai multe informații cu privire la unele cazuri de înaltă corupție în atenția instanțelor, printre cei...

Comisia Europeană i-a cerut Ministrulului Justiției, Mona Pivniceru, într-o nouă scrisoare adresată, mai multe informații cu privire la unele cazuri de înaltă corupție în atenția instanțelor, printre cei vizați numărându-se și Adrian Năstase, Șerban Brădișteanu sau George Becal, scrie România Liberă.

De asemenea, CE solicită și informații despre anchetele efectuate în cazul referendumului de demitere a președintelui Traian Băsescu şi parlamentarii găsiţi incompatibili de ANI care trebuie revocaţi din Parlament.

Scrisoarea adresată Monei Pivniceru de către secretarul general al Comisiei Europene, Catherine Day este a treia, în mai puţin de o lună.

Comisarul european solicită ministrului Justiție mai multe informaţii, pe fondul pregătirii misiunii de monitorizare a Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) care va sosi în România pe 7 noiembrie şi care va pregăti următorul raport pe Justiţie.

Astfel, CE cere Ministerului Justiţiei să pregătească, până la 26 octombrie, un raport cu progresele făcute de la ultimul raport pe Justiţie, din iulie, şi răspunsuri la un chestionar cu 21 de întrebări, ce vizează implementarea Codului de Procedură Civilă, Codului Penal şi Codului de Procedură Penală, a căror intrare în vigoare a fost amânată.

Referitor la Agenția Națională de Integritate, CE punctează deciziile Parlamentului în privinţa sentinţelor rămase defintive în cazurile de incompatibilitate ale parlamentarilor. Oficialii europeni mai cer lămuriri și în cazul parlamentarilor Laszlo Borbely şi Victor Paul Dobre. acuzați de trafic de influenţă şi fals în acte.

Secretarul general al instituţiei, Catherine Day, i-a mai trimis ministrului Justiției o scrisoare prin care o critică pe aceasta pentru modul în care a organizat procesul de numire a şefilor de Parchete. În opinia oficialului european, procedura nu a fost una transparentă.