Comisia de arbitraj a PMP va analiza luni contestația lui Cristian Preda la excluderea din partid
Europarlamentarul Cristian Preda a anunțat, duminică, printr-un mesaj pe pagina sa de facebook, că luni, comisia de arbitraj şi integritate a PMP se va reuni pentru a analiza constestaţia sa la decizia de a fi exclus din partid.
”Am aflat chiar acum că mâine (luni, n.r) se va reuni comisia de arbitraj și integritate a PMP care va analiza contestația mea la decizia de a fi exclus. Am încredere că membrii comisiei vor judeca drept un caz foarte simplu”, a scris Cristian Preda.
El reaminteşte faptul că a contestat hotărârea luată de Consiliul Director, la propunerea CEN, întrucât nu a fost anunțat că instanțele cu pricina se vor reuni, deși este membru în ambele, nu a știut că se va discuta sancționarea sa și, în consecință, nu a putut să uzeze de dreptul la apărare în vreuna dintre ședințele în care chestiunea a fost abordată.
”Mi-e greu să cred că membrii comisiei de arbitraj și litigii vor refuza să accepte că nu am beneficiat de un drept de care se bucură și cel mai odios criminal”, a mai comentat Cristian Preda.
Europarlamentarul a fost exclus din partid pe data de 13 decembrie, prin ”vot unanim”.