Ordonanța de Urgență prin care s-a aprobat Codul Administrativ a fost publicată vineri seară în Monitorul Oficial, inclusiv cu modificările operate în ședința de Guvern de miercuri, pentru folosirea limbilor minorităților în administrația locală.
Codul a trecut anul trecut prin Parlament, însă a fost respins în totalitate de Curtea Constituțională. Consiliul Economic și Social a dat aviz negativ pentru acest proiect de OUG.
”Prin noile prevederi vom institui mecanisme care să preîntâmpine blocaje între instituțiile publice, atât la nivel central, cât și la nivel local. Pentru mai multă eficiență și transparență, vom stabili o procedură mai clară precum și termene reduse pentru numirea în funcție a unui membru al guvernului în caz de remaniere guvernamentală sau de vacantare a postului. Situația din ultimul an mi-a arătat că este nevoie de astfel de modificări pentru a asigura continuitate în toate domeniile de activitate ale Guvernului”, a declarat Viorica Dăncilă, pe 25 iunie.
VESTE PROASTĂ PENTRU KANAL D! TEO TRANDAFIR A FĂCUT ANUNȚUL! VA FI ULTIMA OARĂ
Aceasta a amintit că o altă schimbare, anume alegerea președinților de Consilii Județene prin vot uninominal, a fost deja adoptată prin OUG.
Codul Administrativ conține mai multe prevederi controversate, printre care introducerea pensiilor speciale pentru aleșii locali, aprobarea proiectelor care vizează administrarea patrimoniului cu majoritate absolută (jumătate plus 1 din numărul consilierilor în funcție), față de două treimi cât era până acum, mutarea răspunderii pentru actele administrative ilegale de la primari către funcționarii publici.
ADIO, MIHAI CONSTANTINESCU! ‘A PLECAT TÂRZIU, ÎN NOAPTE’! MARA BĂNICĂ A DAT VESTEA TRISTĂ! ULTIMELE IMAGINI
La acea vreme, președintele Klaus Iohannis a catalogat adoptarea Codului Administrativ prin Ordonanță de Urgență drept un atentat grav la adresa întregului sistem administrativ din România
După adoptare, Codul Administrativ nu a fost publicat în Monitorul Oficial, fiind întors în Guvern la presiunea UDMR, pentru prevederea privind folosirea limbilor minorităților naționale în administrația publică locală.