Procurorul general Codruţa Kovesi a fost audiată vineri la Consiliul Naţional de Etică în cazul sesizării de plagiat privind lucrarea sa de doctorat, informează Mediafax.
Kovesi susține că a trimis la Consiliul Naţional de Etică punctul său de vedere în acest caz, însă a ataşat şi probe care arată clar că nu a plagiat în lucrarea sa de doctorat.
Întrebată ce va face în cazul în care forul responsabil va decide că a plagiat, Kovesi a răspuns că membrii Consiliului „nu pot ajunge la o altă concluzie decât cea corectă”, și anume aceea că nu a plagiat.
Kovesi a precizat că a cerut CSM să amâne apărarea reputaţiei profesionale până la pronunţarea unui verdict de către Consiliul Naţional de Etică.
„Când verdictul va fi dat, voi face public punctul de vedere şi voi arăta că afirmaţiile că am plagiat nu au fost adevărate„, a declarat aceasta.
În luna mai, Grupul de Investigaţii Politice (GIP), condus de Mugur Ciuvică, a susţinut că lucrarea de doctorat a procurorului general Codruţa Kovesi este un plagiat.
Kovesi şi-a început lucrarea de doctorat în 2004, ea fiind numită procuror general al României la sfârşitul lunii septembrie 2006.