Codrin Ştefănescu, după audierea la DIICOT: „În acest dosar toţi suntem suspecţi”

Codrin Ştefănescu, după audierea la DIICOT: În acest dosar toţi suntem suspecţi
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Fostul secretar general al PSD, Codrin Ștefănescu, a declarat vineri că toţi cei audiaţi în dosarul instrumentat de DIICOT Caraş-Severin au calitatea de suspect.

„În acest dosar toţi suntem suspecţi. Eu sunt suspectul care am venit în judeţ de două ori, o dată în ianuarie anul trecut, o dată cu constituirea unei echipe interimare de conducere a PSD Caraş-Severin, când am stat puţin timp, şi a doua oară în luna martie, când am venit împreună cu mai mulţi colegi din conducerea centrală a partidului şi mai mulţi miniştri şi am stat şase ore pentru a asista la alegerile judeţene de partid”, a afirmat Codrin Ştefănescu, după ce a fost citat la Reșița, potrivit Agerpres.

El a exclus orice implicare a celor din fosta conducere centrală a PSD în chestiuni care priveau strict organizaţiile judeţene.

„Am fost să dau o declaraţie în calitate de fost secretar general al partidului. Sunt alături de colegii mei în această chestiune prin care trec. (…) Întotdeauna, prin statutul nostru, al partidului, de când ne-am înfiinţat, PSD a respectat următoarele trei reguli: niciodată, conducerea centrală nu s-a băgat în deciziile pe care le ia organizaţia judeţeană de partid, începând cu listele de consilieri locali, municipali, judeţeni, candidaţii pentru Parlament, pentru secretarii de stat ori miniştri, toate au fost propuneri venite din partea judeţelor. Niciodată, cei de la centru nu s-au implicat în a numi un om într-o funcţie, într-un judeţ”, a precizat Codrin Ştefănescu.

Codrin Ștefănescu împreună cu alte nume grele din PSD sunt protagoniștii unui dosar instrumentat de DIICOT și DGA, care vizează o serie de schimbări pe criterii politice la vârful unor instituții publice.

Procurorii antimafia investighează maniera în care, după preluarea filialei PSD din Caraș-Severin de către deputatul Luminița Jivan, în 2018, s-au făcut presiuni pentru ca șefii unor instituții publice din județ să fie înlăturați din funcții, astfel încât să fie numiți în funcții oameni loiali. Aceleași presiuni ar fi vizat și DRDP Timișoara.

Se pare că, pentru aceste schimburi de oameni, s-ar fi folosit presiuni directe și amenințări,

În acest dosar, ar fi fost audiați: Codrin Ștefănescu, deputatul PSD Luminița Jivan, senatorul PSD Ioan Chisăliță, fostul prefect Matei Lupu, dar și Georgică Severin, președintele director general a Societății Române de Radiodifuziune, fostul șef al ISJ Caraș-Severin Marius Cornici, precum și mai mulți primari din același județ.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:45 - România, eliminată de Japonia de la Billie Jean King Cup. Final dramatic la dublu, cu mingi de meci salvate și greșeli agonizante
18:40 - Claudiu Năsui, despre o alianță de dreapta pentru prezidențiale: Nu poți să te aliezi ca să intre în turul 2 cel care e clasat pe locul 5. Cel mai eligibil dintre candidați este Elena Lasconi (VIDEO)
18:36 - Nicolae Ciucă, despre vila din Aviatorilor: Nu eu am secretizat acea Hotărâre de Guvern. Președintele Iohannis nu a solicitat să se mute acolo și nu se va muta în acea locuință (VIDEO)
18:12 - Bătrână furată în plină stradă de două femei! I-au luat zeci de mii de lei
18:11 - Pensionarii care nu-și vor primi pensia până de sărbători. Motivul pentru care se întâmplă acest lucru
17:52 - Polițist reținut de procurorii DNA! Accidente provocate intenționat pentru banii din asigurări
17:45 - Sondaj CIRA la comanda Newsweek: Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, în turul 2 la alegerile prezidențiale / Scorul partidelor la alegerile parlamentare
17:28 - Cătălin Drulă: Jucăm fără voia noastră într-o piesă scrisă în laboratoarele puterii. Singura șansă să stricăm un scenariu deja făcut, adică Ciolacu – Președinte, cu Simion în turul 2, este votul pentru Elena Lasconi (VIDEO)
17:18 - Adriana Bahmuțeanu a răbufnit după ce Silviu Prigoană a fost înmormântat în secret: „Mi se pare un scenariu de filme horror”
17:07 - Inaugurarea Drumului Expres din Cluj, amânată. Printre provocările apărute se numără și relocarea unui deal