Codrin Ștefănescu către președintele organizației Bistrița-Năsăud: “Papagalule, ce morții mă-tii vrei?”. Mesaje dure în ședința PSD după condamnarea lui Dragnea

Codrin Ștefănescu către președintele organizației Bistrița-Năsăud: “Papagalule, ce morții mă-tii vrei?”. Mesaje dure în ședința PSD după condamnarea lui Dragnea
Foto: dcnews.ro

După condamnarea lui Liviu Dragnea, în ședința de la partid a avut loc o confruntare dură între Valeriu Zgonea și tabăra lui Dragnea.

Se pare că Victor Ponta a ascultat la telefonul unui apropiat cele ce se întâmplau în ședință și a ales să intervină prin intermediul unei postări care ulterior a fost citită în sală.

Înainte de aflarea verdictului în doarul "Referendumul", conducerea PSD s-a strâns la sediul partidului pentru a afla veștile. Chiar dacă Zgonea și câțiva susținători ai săi stau separat de ceilalți membri, nimeni nu remarcă asta, până în momentul declanșării scandalului.

După aflarea condamnării, până la sosirea președintelui partidului la sediu, doar Codrin Ștefănescu își face curaj să iasă din sală, declarând surprins de decizie “Suntem șocați, nu ne așteptam”, potrivit DC News.

Ajuns la partid, Dragnea întreabă cum stă treaba. Ștefănescu îi transmite că tot Congresul l-a votat să nu demisioneze, moment în care Radu Moldovan a intervenit, spunându-i că “Cine ești tu să vorbești în numele nostru? Poate avem altă opinie. De ce ai ieșit să vorbești cu presa, îl întreabă Moldovan pe Ștefănescu.

Acesta îi dă replica tăios: Da de ce n-ai ieșit tu, papagalule!.”.

După aceste replici, urmează și altele mai dure, Morții mă-tii!, fiind cea mai ”ușoară” dintre ele.

Zgonea intervine pentru a calma spiritele, dar declarațiile sale au tot o tentă conflictuală către Dragnea.

"Să ne liniștim, să nu se ajungă la discuții, că unii colegi mai nervoși își pierd cumpătul pentru o cauză pierdută", a spus Zgonea.

Criticile au început să apară, iar Olguța Vasilescu a fost prima care a reacționat.

"Eu cer schimbări la nivel de vârf, adică să retragem sprijinul lui Zgonea ca președinte al Camerei, că oricum ne-am săturat de el, parcă ar fi din altă echipă, face permanent declarații împotriva partidului", a spus aceasta.

La scurt timp după acest conflict, Victort Ponta are și el o postare pe rețelele de socializare, solicitându-i lui Dragnea să nu lase partidul ”Ofițerilor acoperiți sau descoperiți”.

În cele din urmă Zgonea amenință că pleacă din partid, iar Dragnea a vrut să aibă o discuție în particular cu el, iar după cinci minute, Zgonea este văzut cum părărsește sediul prin spate.

După numărul voturilor cu privire la decizia lui Drganea de a rămâne la cionducerea partidului, 90% îl vor în contunuare lider, mulți dorind înlăturarea lui Zgonea din PSD.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)
19:48 - Urmărire cu focuri de armă în trafic: Un tânăr a furat o mașină și a avariat alte cinci autoturisme și două autospeciale de poliție
19:29 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt ținuți într-un imobil de către frații lor vitregi. Voi depune plângeri penale împotriva celor de la DGASPC. Ei nu m-au ajutat, ba chiar au o relație de obediență față de frații vitregi (VIDEO)
18:56 - Hideg, după ce lui Coldea i s-au permis deplasările în interiorul UE: Nu mai am încredere în judecătorii de la Curtea de Apel București. Mă întreb dacă dorm bine noaptea după ce au făcut că așa li s-a spus (VIDEO)