Meteorologii au emis sâmbătă dimineaţă, un cod galben de ceaţă valabil în cinci judeţe.
O atenţionare, valabilă până la ora 9.00, vizează zona continentală din județul Constanța. Meteorologii anunță ceaţă care determină vizibilitate scăzută, local sub 200 m şi izolat sub 50 m.
Ceața pune probleme și în județul Brăila – Mărașu, Frecăței, județul Ialomiţa – Slobozia, Fetești, Făcăeni, Bordușani, Săveni, Perieți, Ograda, Vlădeni, Ciulnița, Sudiți, Bucu, Movila, Stelnica, Cosâmbești, Giurgeni, Mărculești și Călăraşi – Borcea, Dragalina, Dor Mărunt, Perișoru, Ștefan cel Mare, Dragoș Vodă. Și aici, ceața reduce vizibilitatea local sub 200 m, izolat sub 50 m.
Potrivit Centrului InfoTrafic al Poliției Române, pe principalele artere rutiere, respectiv pe autostrăzile A1 București – Pitești, A2 București – Constanța, A3 București – Ploiești, DN 1 Ploiești – Brașov, se circulă în condiții de fluență, cu vizibilitate bună, nefiind semnalate precipitații.