Coaliția PSD-PNL-UDMR caută să-și mobilizeze primarii și președinții de consilii județene în perspectiva alegerilor prezidențiale. În acest sens, Ministerul Dezvoltării anunță când vor fi achitate restanțele pentru investițiile derulate prin Programul„ Anghel Saligny”.
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a declarat că facturile restante din anul 2024 pentru lucrări efectuate prin Programul „Anghel Saligny” vor fi achitate până pe 31 martie. Ulterior, primarii și președinții de consilii județene vor putea depune, spre decontare, noi facturi, emise în acest an.
Anunțul vine în contextul alegerilor prezidențiale din 4 mai. Liderii partidelor din coaliția de guvernare fac eforturi să-și mobilizeze activul de partid pentru a obține un rezultat bun. Deși Crin Antonescu are în spate principalele partide, PSD și PNL, cărora li se adaugă UDMR, nu reușește să atragă simpatia alegătorilor. Sondajele de opinie, cele plătite de PSD și PNL, îl dau, în cel mai bun caz pe locul doi, după George Simion.
Ministrul Cseke Attila s-a întâlnit cu primarii din judeţul Caraş-Severin. El a discutat cu aceștia pe tema programelor de finanțare naţională „Anghel Saligny” sau cele derulate prin CNI. Totodată, ministrul a făcut referire și la programele cu finanţare europeană şi cele cu finanţare prin PNRR.
„Am evidenţiat că ceea ce a promis această coaliţie, legat de Programul «Anghel Saligny», va fi respectat. Am promis că până la 31 martie 2025 toate facturile restante din 2024 vor fi plătite şi acest lucru se va întâmpla săptămâna viitoare, luni, urmând ca după aceea să se deschidă platforma digitală pentru a putea depune noi facturi emise în cursul anului 2025”, a arătat Cseke Attila.
Ministrul Dezvoltării a precizat că, în discuțiile cu primarii, le-a explicat acestora care sunt criteriile de plată pentru decontarea facturilor. El spune că mecanismul este transparent și predictibil. Astfel, primarii și antreprenorii vor ști care este situația și vor da o cursivitate demersurilor de decontare.
„Am explicat că sunt criterii de plată, sunt modalităţi de plată predictibile, cunoscute de toată lumea, atât de primării cât şi de antreprenori, exact pentru a da cursivitate acestor investiţii guvernamentale”, a mai spus ministrul Dezvoltării.
Cseke Attila a subliniat că principala provocare rămân investiţiile derulate prin PNRR. El a precizat că, în ultimele trei luni, s-a ajuns la un grad de absorbţie de 27% la nivelul ministerului. Totodată, s-a referit la programul naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic. El a precizat că marea majoritate a unităţilor administrativ-teritoriale din Caraş-Severin sunt eligibile pentru consolidarea blocurilor de locuinţe, cât şi pentru clădiri publice.
„Am ajuns de la 15%, grad de absorbţie pe Ministerul Dezvoltării, la 27%. Există premise foarte bune ca să putem să asigurăm finanţarea acestor investiţii şi am rugat pe doamnele şi domnii primari să se axeze cu prioritate pe aceste tipuri de investiţii din PNRR, pentru că putem să asigurăm finanţarea lor”, a precizat ministrul Cseke Attila.