Politologul Vladimir Tismăneanu și deputatul Nicolae Bacalbașa au ajuns în atenția Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării după două postări pe Facebook intens dezbătute, în contextul pandemiei de coronavirus care face victime și în România. Asztalos Csaba, președintele CNCD, a precizat că speța care-l vizează pe Tismăneanu va ajunge și la Universitatea Maryland, unde acesta predă. La rândul ei, Universitatea din București a anunțat că „se delimitează de poziția exprimată public” de profesor. Istoricul a distribuit pe rețeaua socială o fotografie cu mai multe ciori și mesajul ”Aeroportul Țăndărei / Toate zborurile sunt anulate”. Ulterior, acesta a șters postarea și a prezentat scuze. La rândul său, parlamentarul social-democrat a scris că noi, românii, o să luăm virusul de la „ciorile noastre”. „Zilele astea, rasismul este peste tot”, a constatat cu amărăciune sociologul Gelu Duminică.
Politologul și istoricul Vladimir Tismăneanu a distribuit pe Facebook o fotografie cu mai multe ciori și mesajul ”Aeroportul Țăndărei / Toate zborurile sunt anulate”, însoțită de precizarea ”super tare”. A declanșat astfel un val de critici, fapt ce l-a determinat să șteargă postarea.
Ulterior, el a revenit cu un nou mesaj în care a ținut să prezinte scuze pentru greșeală: „O regretabila eroare a fost transformata intr-un scandal mediatic. Repet, imi cer scuze pentru faptul ca am postat acea caricatura cu trimiteri rasiste. Contextul conteaza, am realizat eroarea, am sters imediat postarea. Mai mult, am publicat neintarziat, din proprie initiativa, expresia regretului meu”.
Tismăneanu a mai precizat că el însuși a fost victima atacurilor rasiste, primind scrisori de amenințare cu moartea pe adresa universității la care predă.
„Sunt cat se poate de sensibil la acest subiect. Respect si apar alteritatea, diversitatea, dreptul la diferenta. In raport cu cei care s-au simtit lezati, ii rog sa stie ca m-am situat, ma situez si ma voi situa intotdeauna in tabara anti-rasista si anti-extremista. In rest, enjoy the day and stay safe!”, a mai scris Vladimir Tismăneanu, pe Facebook.
La rândul său, deputatul social-democrat Nicolae Bacalbașa a scris pe aceeași rețea socială: „No!… Să vă fie clar!!! Chinezii au luat virusul de la liliecii lor, noi o să-l luăm de la ciorile noastre!”.
Postarea a fost publicată pe 7 aprilie și semnalată sâmbătă de către Ciprian Necula.
Asztalos Csaba, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, a anunțat că, dacă luni instituția nu va primi plângeri, atunci se va autosesiza. În situația lui Tismăneanu, acesta a precizat că va trimite speța la universitatea la care el predă.
„În situația puțin probabilă, în care nu primim plângeri în cursul zilei de luni, CNCD va iniția procedura de autosesizare în cazul Vladimir Tismăneanu. În paralel, vom trimite speța la Universitatea Maryland din Statele Unite, unde dl. Tismăneanu este profesor. Vom solicita Universității Maryland să se pronunțe asupra mesajului postat de cadrul său didactic, în raport cu principiile de etică și nediscriminare pe care le aplică în cultura lor organizațională, academică”, a scris Asztalos Csaba, pe Facebook.
Ulterior, acesta a precizat că va iniția „autosesizare și pe postarea dl. deputat Bacalbașa”.
Universitatea din București a anunțat că se delimitează de postarea lui Vladimir Tismăneanu.
Din 2017, acesta este coordonator al Centrul de Cercetare a Totalitarismelor ”Hannah Arendt”. Universitatea a susținut că funcția este una neremunerată. „Deși nu există relații contractuale între profesorul Tismăneanu și Universitatea din București, situația domniei sale va fi discutată în cursul săptămânii viitoare în forurile de decizie ale Universității din București”, se arată într-un comunicat oficial al instituției de învățământ.
„Ca instituție de educație și de cercetare, cu o continuă și asumată misiune publică, Universitatea din București rămâne dedicată rolului său de a forma tinerele generații în spiritul valorilor și al principiilor democrației autentice. Apărarea demnității umane, lupta împotriva xenofobiei și a rasismului, apărarea drepturilor și a libertăților individuale sunt câteva dintre principiile și valorile nenegociabile pe care se consolidează activitatea comunității academice a universității noastre”, a mai ținut să precizeze Universitatea din București.
Sociologul Gelu Duminică a afirmat despre postarea istoricului că este „o mizerie incalificabilă” și „o super-mizerie rasistă”.
„Zilele astea, rasismul este peste tot. Însă parcă la un om care a studiat regimurile totalitare și stie foarte bine ororile pe care aceasta plagă le-a provocat întregii umanități, nu mă așteptam”, a scris Gelu Duminică, pe Facebook.
În schimb, despre Nicolae Bacalbașa a notat că „ăsta nu mă surprinde deloc…”.
„Greața provocată de gestul domnului Tismăneanu este imensă, pentru că domnia sa nu a micționat doar pe imaginea și demnitatea minorității rome ci și pe cea a minorității din care chiar și domnia sa face parte, și care, de-a lungul istoriei, a fost ținta unor astfel de mizerii venite din partea unor oameni care se considerau superiori pentru că erau altfel”, a mai scris sociologul pe Facebook.
În România au fost confirmate până acum aproape 6.000 de cazuri de coronavirus. 282 de oameni au murit. Orașul Țăndărei, din județul Ialomița, a fost plasat în carantină totală după revenirea din străinătate a sute de persoane care nu au respectat măsurile de carantină și izolare la domiciliu dispuse de autorități. Astfel COVID-19 s-a răspândit masiv în comunitate. Și municipiul Suceava, alături de opt comune limitrofe, se află în carantină totală. Aici de vină pare a fi mai degrabă fosta conducere a Spitalului Județean Suceava. Mai multe erori de management au făcut ca peste 200 de cadre medicale să fie infectate, iar COVID-19 să se răspândească masiv și printre pacienți, apoi de acolo în comunitate. Acum, unitatea medicală este condusă de medici militari.