CNA-ul românesc va sesiza CNA-ul francez privind insultele aduse regizorului Cristian Mungiu

Publicat: 16 05. 2013, 16:40

Membrii CNA au votat, joi, o propunere prin care vor cere un punct de vedere din partea Conseil supérieur de l’audiovisuel (CNA-ul din Franța) privind emisiunea în care regizorul Cristian Mungiu a fost parodiat și pus în postura unui cerșetor, potrivit Pagina de Media.

Regizorii Cristian Mungiu și Steven Spielberg, membri în juriul Festivalului de la Cannes din acest an, au fost ironizați într-o emisiune de satiră cu marionete, difuzată în Franța.

Mungiu a fost pus în rolul unui cerșetor care se ruga de Spielberg să-i dea o cameră de filmat, neavând bani să-și achiziționeze una pe cont propriu. (Detalii AICI)