Cetățean din Cluj, amendat pentru că a îndrăznit să-l critice pe un primar, pe Facebook (FOTO)

Publicat: 05 07. 2018, 11:13
Foto: Transilvania Reporter

Un clujean a fost amendat pentru că a îndrăznit să-l critice, pe Facebook, pe primarul localității din Florești. El a fost sancționat pentru că ar fi tulburat ordinea și liniștea publică. Cetățeanul spune că va acționa în judecată Poliția Locală pentru încălcarea dreptului la liberă exprimare. De cealaltă parte, edilul consideră că polițiștii din subordine au respectat legea. Și alte persoane care au reacționat pe rețeaua de socializare vor fi amendate pentru aceleași fapte, notează bzc.ro.

Marius Hodina l-a criticat pe primarul Horia Șulea, pe “Grupul celor care traiesc in Floresti si Cluj”. Pentru postare, el a fost amendat de Poliția Locală cu 200 de lei.

”Ieri m-a căutat Polița Locală acasă. Aceștia mi-au adus o ”invitație”: trebuia să mă prezint la Secție. Am fost în această dimineață, la domnul Mureșan Marin. Sunt revoltat: nu există lege să-mi interzică să-mi exprim liber punctul de vedere. Întrucât nu am semnat procesul-verbal, acesta nici nu mi-a fost înmânat. Totuși, agentul de Poliție mă îndemna să semnez procesul-verbal, ca să scap doar cu o amendă de 200 de lei. Sunt dispus să semnez un proces-verbal, însă doar cu avertisment”, a spus Marius Hodina.

De precizat este că Poliția Locală se află în subordinea Primăriei.

Primarul consideră că agenții au respectat legea.

”Dragii mei dragi, Aflu azi ca Politia Locala Floresti a amendat o persoana pentru ceva improscari de ineptii pe Facebook. Da, asa e ! Avem o Lege, Legea nr. 61/1991 – privind sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice, republicata la 7 februarie 2014 Poate ca a face in public pe cineva nesimtit, idiot, porc, sobolan, gunoi, sunt expresii frumoase invatate in clasa III-a. Eu opinez ca nu. Exista o serie de decizii judecatoresti care consfintesc faptul ca Facebook este spatiu public. Si nu e vorba catusi de putin aici de libertate de expresie. Una e sa iti spui opiniile, ideile, crezul si cu totul altceva sa proferezi in public injurii, expresii jignitoare sau vulgare de natura sa lezeze demnitatea si onoarea persoanelor sau a institutiilor publice”, a susținut primarul.