Clotilde Armand, candidată la Primăria Sectorului 1, a povestit duminică, pentru B1 TV, ce s-a întâmplat în 2009, când un accident de muncă produs la Distrigaz, companie în care ea era manager executiv, a dus la decesul unui angajat. Firma a fost atunci pusă sub învinuire pentru omor, dar ancheta s-a terminat cu un verdict des stabilit în astfel de cazuri: mortul e de vină. Clotilde Armand a povestit în ce situație a găsit compania, faptul că angajații fumau pe șantiere și nu aveau nici măcar echipamente de protecție, ce schimbări a făcut până la momentul accidentului de muncă și cum a reacționat apoi. Ea a precizat că a luat legătura cu familia și i-a oferit fiului victimei un loc de muncă. Despre concluzia anchetei, conform căreia chiar angajatul mort a fost de vină pentru accident, Armand a precizat: „El era șeful echipei, el a luat toate deciziile, el a semnat tot”.
Silviu Mănăstire a prezentat, în ediția de duminică a emisiunii ”Dosar de politician”, imagini surprinse de Pro TV în 2009, de la un accident de muncă produs pe vremea când Clotilde Armand era manager executiv la Distrigaz. Dumitru Constantin, unul dintre angajați, a decedat atunci, compania fiind pusă sub învinuire pentru omor. Ancheta s-a terminat cu verdictul că victima a fost de vină.
Armand a precizat că accidetul s-a produs la scurt timp după ce ea a preluat funcția. Aceasta a precizat că, atunci când a ajuns în Distrigaz, angajații chiar fumau pe șantier și nu aveau niciun fel de echipament de protecție, nici măcar bocanci. Armand a mai spus că a dispus achiziționarea de echipamente, fapt ce s-a întâmplat, și a impus mai multe reguli de siguranță în timpul muncii. Totuși, ar fi trebuit să vină în companie cu câțiva ani mai devreme pentru a implementa tot ce și-a propus.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Silviu Mănăstire: „Știu că la scurtă vreme după accident ați plecat din România. E adevărat?”
Clotilde Armand: „Am plecat după 2-3 ani. Acest accident s-a produs la puțin timp după ce am preluat conducerea companiei. Erau 1.700 de persoane, avem foarte mult de făcut pentru a impune o cultură a siguranței. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să interzic fumatul pe șantier. Când am venit, muncitorii nici măcar nu aveau echipament de protecție. Ați văzut că toți oamenii aveau echipament. Când am venit nu aveau. Toți oamenii care locuiau și atunci în Bucureti știu cât de mult s-au schimbat lucrurile. Muncitorii nici măcar nu aveau bocanci. Am trecut la niște oameni profesioniști, care nu mai fumau, care aveau echipament și care aveau proceduri scrise și știau ce trebuie să facă. Atunci am investit… Distrigaz a investit 500 de milioane de euro pentru a schimba toate conductele”.
Armand a povestit ce a făcut după accidentul de muncă în care Dumitru Constantin și-a pierdut viața: „Când am venit eu, numărul de accidente a devenit de zece ori mai mic. Ăsta a fost probabil ultimul, ultimul accident. Evident că pe mine m-a șocat. Am schimbat drastic și am dat afară și niște persoane care nu reușeau să respecte regulile de siguranță. Acest maestru, care era foarte bun, m-am întâlnit cu echipa lui. Când cineva scrie un film că Distrigaz a tratat cu nepăsare nu știu… Cred că a fost adăugat, pentru că nu e adevărat. Noi am avut foarte mare grijă de familie, am fost la ei acasă. Eu nu cred că familia a putut spune așa ceva, pentru că am făcut tot posibilul pentru a-i ajuta. Am și propus să angajăm fiul, ca familia să aibă un venit. Aveau un fiu și o fiică. E un subiect care a fost o mare preocupare pentru noi. Și obiectivul meu pentru Sectorul 1 e zero accidente, zero decese. Poliția Locală nici acum nu-și face treaba… Experiența pe care o am de a conduce mii de oameni într-o situație dificilă… asta trebuie să aducem în Sectorul 1!”.
Silviu Mănăstire: „Știți cine a fost găsit vinovat pentru acest accident? Persoana decedată!”
Clotilde Armand: „El era șeful echipei, el a luat toate deciziile, el a semnat tot.”
Silviu Mănăstire: „Vă simțiți cu conștiința încărcată? Faptul că a murit un om?
Clotilde Armand: „Simt că atunci nu puteam să nu putea să fac… Nu eram șef la Distrigaz la acest nivel de destul de mult timp. Trebuia să vin cu 4 – 5 ani înainte, ca să pot implementa toate schimbările. Am scris în programul meu: zero decese de pietoni și bicicliști în Sectorul 1. E obiectivul meu!”.