Sunt diferențe majore de poziționare între AUR, SOS și POT, a declarat senatorul AUR Claudiu Târziu, luni, la Știrile B1 TV prezentate de Irina Petraru.
Întrebat dacă ia AUR în calcul să colaboreze cu PSD, Claudiu Târziu a răspuns: „Nu, am spus din start că nu vizăm o alianță cu PSD. PSD este principalul vinovat pentru dezastrul țării și, așa cum am promis alegătorilor, nu vom face alianță cu PSD”.
Referitor la SOS România și POT, senatorul AUR a spus: „În mod evident sunt lucruri pe care le gândim la fel, sunt alte diferențe majore de poziționare între noi. O alianță ar putea funcționa doar prin stabilirea unui set de valori și principii comun și, de asemenea, pe baza unor priorități de guvernare, indiferent cu cine. Oricum ar fi, cele trei partide nu pot alcătui o majoritate (…) și atunci ar trebui să intre în calcul și unul dintre celelalte partide, aflate pe partea cealaltă a eșicherului politic”.
Întrebat care ar putea fi acestea, el a spus: „Probabil PNL și USR, dar e greu de crezut că vom ajunge la o înțelegere cu ele”.
„Noi puteam să alcătuim o guvernare dacă aveam un vot mai numeros pentru susținerea noastră. Dacă românii au hotărât astfel, vom vedea ce e de făcut în aceste condiții. Nu vrem să ajungem la guvernare oricum ar fi și doar de dragul de a fi la guvernare. Vrem să fim la guvernare pentru a ne pune în operă viziunea și programul nostru de guvernare, iar asta nu se poate face decât dacă ai o majoritate solidă în Parlament”, a mai spus Claudiu Târziu.